Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava se află în topul topul internaţional al universităţilor privind cercetarea, inovarea şi impactul social

 Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) se află în topul topul internaţional al universităţilor privind cercetarea, inovarea şi impactul social, potrivit Clasamentului SCImago Institutions Rankins, se arată într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al instituţiei academice.

Potrivit sursei citate, în cadrul ediţiei 2021 a Clasamentului SCImago Institutions Rankins, USV se plasează pe locul 11 în România, la egalitate cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, în urcare cu trei locuri prin comparaţie cu ediţia precedentă.

USV a urcat, de asemenea, cu un loc şi în clasamentul dedicat universităţilor din Europa de Est, situându-se pe locul 113, faţă de 114 anul trecut, dintr-un total de 414 universităţi ierarhizate în acest an.

”O analiză a clasamentului realizat la nivelul instituţiilor de învăţământ superior ale României reliefează faptul că Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava are rezultate deosebite şi se situează pe o poziţie superioară, performanţă realizată cu un corp profesoral semnificativ mai mic din punct de vedere numeric, prin comparaţie cu universităţi mai mari din România, care se clasează pe poziţii inferioare. Acest aspect certifică atât valoarea resursei umane, cât şi înalta calitate a cercetării şi aprecierea acesteia în comunitatea academică internaţională. De asemenea, dacă se face o analiză a clasamentului defalcat pe domenii, la nivel naţional se remarcă poziţionarea onorantă a USV între universităţile din România, respectiv locul 5 în domeniul Ştiinţe Biologice şi Agricultură şi în domeniul Economie, Econometrie şi Finanţe, locul 6 în domeniile Inginerie, Ştiinţa Calculatoarelor, Chimie şi în cel al Ştiinţei Mediului. Clasamentul arată o plasare pe locul 8 în domeniul Ştiinţe Sociale şi în domeniul Matematică, precum şi ocuparea locului 11 în domeniul Ştiinţele Pământului”, se arată în comunicatul USV.

Aceeaşi sursă precizează că în clasamentul SCImago figurează doar universităţile şi instituţiile de învăţământ superior care îndeplinesc criteriile minimale în ceea ce priveşte numărul de lucrări ştiinţifice publicate în baza de date Scopus.

Cele trei seturi de indicatori care stau la baza metodologiei de evaluare a instituţiilor de învăţământ superior au următoarea pondere: 50% indicatorii de cercetare, 30% indicatorii de inovare şi 20% cei privind impactul social.

”Plasarea onorantă a universităţii sucevene în topul universităţilor performante la nivel internaţional confirmă progresul constant înregistrat de USV în ultimii ani. Acest aspect este reflectat şi în cadrul altor evaluări realizate recent de organisme internaţionale specializate în clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, dintre care QS University Rankings 2021, care a plasat universitatea suceveană pe poziţia a 10-a între universităţile din România”, mai arată sursa citată. AGERPRES