PNL şi USR-PLUS reiau discuţiile pe marginea proiectelor Iaşului

Primarul Mihai Chirica, preşedintele Organizației Municipale Iași a PNL, salută decizia USR-PLUS privind acceptarea reluării discuţiilor cu privire la proiectele de dezvoltare a Iaşului, afirmând că a venit timpul ca gâlceava politică să înceteze, iar proiectele oraşului să devină principalul obiectiv avut în vedere de aleşii cetăţenilor. Într-o declaraţie de presă, remisă redacţiei sâmbătă, primarul Mihai Chirica anunţă că a primit cu bucurie vestea că, după mai bine de șase luni de la alegerile locale, consilierii locali USR-PLUS au răspuns invitației de a discuta despre proiectele Iașului. „Salut această deschidere și voi fi foarte atent la proiectele pe care alianța USR-PLUS le propune, pentru ca acestea să reflecte viziunea majorității ieșenilor și să răspundă dorinței acestora de a avea un oraș prosper și respectat. Totodată, voi încerca să îmi ofer întreaga experiență pentru a-i informa și instrui pe cei intrați mai nou în politica ieșeană în legătură cu ceea ce înseamnă aparatul administrativ, serviciile publice oferite de administrația locală, legislația în domeniu, precum și modalitatea de conlucrare între cei implicați”, declară Mihai Chirica, care adaugă delegația consilierilor locali ai PNL va fi prezentă la sediul Primăriei Municipiului Iași duminică, 11 aprilie, începând cu ora 12.00, pentru „a clarifica modalitatea de colaborare într-un mod responsabil și productiv”. „În calitate de primar ales din partea PNL, împreună cu consilierii noștri, am adus deja în atenția publică o listă de proiecte pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea în continuare a orașului: modernizarea străzilor și trotuarelor, crearea de locuri de parcare sub și supraterane, extinderea spațiilor verzi,  cumpărarea de mijloace de transport ecologic (tramvaie, autobuze electrice și troleibuze), crearea de benzi unice pentru mijloacele de transport public și de noi piste pentru biciclete, modernizarea iluminatului public, susținerea școlii prin modernizarea și construirea de creșe, grădinițe și școli, susținerea culturii, modernizarea și crearea de noi spații de joacă, modernizarea și construirea de săli și terenuri de sport etc. Aceasta este viziunea liberală de dezvoltare a orașului, completată cu sprijinirea mediului de afaceri local, indiferent de domeniul de activitate”, afirmă Mihai Chirica. „Consider că este timpul să uităm gâlceava politică, să ne aplecăm cu adevărat asupra proiectelor orașului și să demonstrăm responsabilitate și competență în susținerea și implementarea acestora. De asemenea, cu tot respectul cuvenit, fac apel la consilierii locali USR-PLUS să înțeleagă că, indiferent de partidul din care fac parte, îmi doresc ca unul dintre aceștia să devină partenerul meu politic și colegul meu de muncă, din funcția de viceprimar. Este dorința legitimă a oricărui politician ca, atunci când se află la guvernare, să ocupe o funcție de conducere în eșalonul al doilea al administrației locale și de a avea onoarea de a reprezenta ieșenii din poziția de viceprimar. Vreau ca în echipă, împreună cu viceprimarii și cu consilierii locali, să le arătăm tuturor că știm ce dorim, că vrem și putem să realizăm lucruri frumoase pentru ieșeni! Vom avea multă treabă, dar eu știu să lucrez în echipă și îi voi sprijini pentru a nu-și pierde timpul și nici scopul pentru care au fost aleși!”, declară Mihai Chirica.  La discuţiile cu reprezentanţii USR-PLUS, delegaţia liberalilor va fi condusă de primarul Mihai Chirica, președintele Organizației Municipale a PNL Iași. Reamintim că, într-un comunicat de presă, USR-PLUS Iaşi a anunţat, sâmbătă, cp o delegaţie a consilierilor locali ai alianţei va fi prezentă duminică, 11 aprilie, la ora 12.00, la Primăria Municipiului Iaşi, pentru a negocia și discuta despre managementul responsabil al banului public. “Consilierii locali USR-PLUS vor propune și vor argumenta necesitatea asigurării finanțării în anul 2021 a proiectelor care vor îmbunătăți infrastructura, traficul și parcările, vor asigura condiții mai bune în școli și vor eficientiza și transparentiza activitatea Primăriei Iași, inclusiv în domeniul urbanismului și locuințelor sociale”, se precizează în comunicat. “Bugetul Iașului trebuie să reflecte un aparat administrativ suplu, eficient și respectuos cu ieșenii. Investițiile în infrastructură, educație și mediu trebuie să ocupe un loc important Adoptarea bugetului anual al Iașului este o bună oportunitate de a prezenta viziunea noastră pe termen lung pentru oraș, în contrast cu incompetența și cârpelile de până acum. Alianța USR-PLUS va propune o structură a veniturilor și cheltuielilor care să reflecte un aparat administrativ suplu, adaptat secolului 21 și respectuos cu cetățenii. În ciuda unui număr uriaș de angajați în Primăria Iași și în subordinea acesteia, serviciile sunt de proastă calitate, ieșenii încă stau la cozi, iar digitalizarea și modernizarea întârzie”, se mai arată în document. La negocierile programate duminică, 11 aprilie, la Primărie, delegaţia alianţei va fi condusă de deputatul Cosette Chichirău, preşedintele USR Iaşi. (E.M.)