Primarul Mihai Chirica a semnat în această săptămână autorizația de construire și a emis ordinul de începere a lucrărilor în cadrul proiectului cu finanțare europeană privind reabilitarea, modernizarea, extinderea şi eficientizarea rețelei de iluminat public din municipiu. „Am demarat a treia etapă de modernizare a sistemului de iluminat public. Prima etapă a fost realizată înainte de 1989, a doua etapă în urmă cu mai bine de un deceniu, iar acum ne aflăm în etapa a treia. Vrem să înlocuim becurile pe sodiu cu lămpi led, reducând astfel de trei ori consumul de energie electrică al sistemului de iluminat public. Deja primele lucrări au fost demarate în două zone: aleea Grigore Ghica Vodă – bulevardul Carol I, respectiv bulevardul Dacia, bulevardul Alexandru cel Bun – pasaj Alexandru cel Bun. Valoarea totală a proiectului se ridică la 21.868.648,10 lei, adică circa 4,6 milioane de euro. Finanțarea proiectului este realizată prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Axa Prioritară 3 «Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon», contractul de finanțare europeană fiind semnat în aprilie 2020”, a declarat primarul Mihai Chirica, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu. Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente proiectului a fost semnat pe data de 6 octombrie 2020 cu SC Elba – Com SA Timișoara. Lucrările vor fi realizate în cel mult 12 luni, pentru o sumă de 9.629.546,67 lei, fără TVA (11.459.160,54 lei, cu TVA). Licitația organizată de municipalitate a atras ofertele a zece companii și asocieri de firme. Procedura de achiziție publică a avut o prevedere financiară de 17.634.613,63 lei, fără TVA (20.985.190,22 lei, cu TVA), astfel încât competiția dintre firme a dus la o economie de aproape jumătate din sumă. Intervențiile vor consta în modernizarea tablourilor punctelor de aprindere pentru iluminat și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic cu unele performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune și alese în conformitate cu criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, echiparea stâlpilor de iluminat a unei străzi din municipiul Iași (șoseaua Arcu) cu panouri fotovoltaice, suplimentarea, dacă este cazul, a aparatelor de iluminat în funcție de criteriile impuse de clasele de iluminat ale străzilor și de configurația existentă în teren, înlocuirea și / sau adaptarea brațelor și a colierelor de prindere conform calculelor luminotehnice, folosirea stâlpilor existenți din rețeaua electrică ca suporți pentru noile aparate de iluminat acolo unde se impune. Potrivit indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, este vorba despre 4.088 de corpuri de iluminat cu LED, 4.122 de module de telegestiune cu punct luminos, 41 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice, 287 de puncte de aprindere și de achiziția unui sistem de telegestiune. În paralel, municipalitatea lucrează la un alt proiect de modernizare a rețelei de iluminat public. Astfel, în cursul lunii martie a fost semnat ordinul de începere a serviciilor de elaborare a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie, expertizei tehnice, auditului luminotehnic și cererii de finanțare pentru proiectul „Modernizarea, extinderea și digitalizarea rețelei de iluminat public în Municipiul Iași”. Serviciile vor fi prestate în cel mult două luni de SC Tehno Consulting Solutions SRL (Pantelimon, județul Ilfov), pentru o sumă de 178.150,94 lei. „Proiectul a fost trimis pentru a fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Pilonul II: Servicii publice, dezvoltare urbană, valorificare patrimoniu – Capitolul II.1. Mobilitate urbană, regenerare urbană și valorificarea patrimoniului local. Investiția este estimată la suma de 30.230.000 euro, din care în 2022 ar urma să fie cheltuiți 7.260.000 euro, în 2023 suma de 15.830.000 euro și în 2024 suma de 7.140.000 euro”, a precizat primarul Mihai Chirica. Prin acest al doilea proiect se urmărește: înlocuirea unui număr de 14.700 corpuri de iluminat existente cu corpuri de iluminat performante, cu tehnologie tip LED, înlocuirea unui număr de 7.835 stâlpi existenți cu stâlpi metalici zincați, modernizarea rețelei de alimentare cu energie electrică a iluminatului public (83,93 kilometri de linii electrice subterane și 118,30 kilometri de linii electrice aeriene), extinderea rețelei de iluminat public, cu un număr de 3.426 bucăți stâlpi de iluminat public, rețea și corpuri de iluminat aferente, echiparea cu corpuri de iluminat a unui număr de 407 stâlpi existenți și extinderea cu 111,4 kilometri a rețelei de alimentare cu energie electric şi, respectiv, dezvoltarea unui sistem de telegestiune si digitizare. (E.M.)