Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut cu 2,2%

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut cu 2,2%, în timp ce în zona euro declinul a fost de 2,9%, în februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, România fiind printre statele membre UE cu cea mai mare creştere a acestuia, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere anuală a volumului comerţului cu amănuntul în februarie s-a înregistrat în Belgia (11%), Austria (5,2%), Croaţia (5,1%), Polonia (4%), Estonia (3,7%), Suedia şi România (ambele cu 3,6%), cel mai semnificativ declin fiind în Portugalia (minus 15,4%), Slovacia (minus 14,7%) şi Malta (minus 8,9%).

În Uniunea Europeană, vânzările de combustibili auto au scăzut cu 11,19% în februarie, cele de produse non-alimentare au scăzut cu 4%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au crescut cu 1,8%.

Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a crescut în februarie cu 2,9%, comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro avansul a fost de 3%.

Foto: ec.europa.eu


În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în februarie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Austria (28,2%), Slovenia (16,4%) şi Italia (8,4%), iar cel mai semnificativ declin în Malta (minus 1,5%), Franţa şi Ungaria (ambele cu minus 1,2%). România a raportat o creştere cu 0,6% a volumului comerţului cu amănuntul în februarie, comparativ cu luna precedentă.

În ianuarie, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 5,2% în zona euro şi cu 4,6% în UE.

În Uniunea Europeană, vânzările de combustibili auto au crescut cu 2,4% în februarie, cele de produse non-alimentare au urcat cu 6,2%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au scăzut cu 0,8%. AGERPRES