PLOȘNIȚA MARMORATĂ – O NOUĂ SPECIE A OMULUI POLITIC

Mizeria a început să iasă la suprafață. Este primăvară. Un anotimp al primenirii. De regulă, gunoiul este adunat și lăsat pradă focului purificator, încercând astfel să se ofere șansa redeșteptării dezghețului. Din ce în ce mai mult se suprapune peste această realitate și tensiunea lumii politice dâmbovițene. Încrâncenarea devine tăioasă, incandescentă, terifiantă cu atât mai mult cu cât, nimeni nu mai dorește să-și asume acea responsabilitate care ne-ar oferi explicațiile imediate. Explicații care ar avea în primul rând rolul deșteptării, trezirii la realitate. Țara se află în cea mai delicate situație din ultimii o sută de ani. Pandemia ne-a aruncat înapoi cu acea sută de ani pe care acum doi ani am încercat să o omagiem , să o sărbătorim, să ne aducem aminte de acel secol în care țara a ieșit la lumină, chiar dacă aproape jumătate din el a fost dominat de unul dintre cele mai dureroase regimuri politice, comunismul. Am avut nevoie de cincizeci de ani din o sută pentru a străluci acel secol în care ne-am construim o țară, o națiune, un popor, o limbă literară, cultura națională și demnitatea de a fi român, de a da lumii, de această data tonul la libertate. Am avut nevoie doar de o sută de ani, cu bune și cu mai puțin bune, dedicați asumării pasului înainte, concentrându-ne valorile în strângerile de mână și îmbrățișările semenilor noștri, în clipele de geniu și lecțiile de solidaritate, de popor încercat, gata oricând să se adune și să facă împreună pasul pre moarte, ce a reușit de fiecare data să treacă în dincolo de moarte, acolo unde există viitorul veșniciei.
Peste tot, chiar dacă interdicțiile încă își mai multiplică trepidațiile, este păstrată frica de moarte, chiar dacă aceasta este mult mai tăcută, ”cu batista pusă pe țambal”, chiar dacă aceasta continua să se întindă acaparatoare de la răsărit înspre acel asfinţit care mai contează pentru cei care mai primesc șansa unei noi treziri. Zi de zi, zi de zi, se numără vârsta supraviețuitorilor. Celor de la ATI le este calculată vârsta: 66 de ani trei luni, și 20 de zile de când ești ”vampire de oxigen”!
Dacă nu ar exista tentația politică de a da voie tuturor celor de la guvernare să se priceapă la toate, să aibă ultimul cuvânt, chiar dacă cuvântul lor contează, dar nu salvează, atunci lumea ar fi una normal, oamenii, chiar dacă ar greși după principiul a greși este omenește, s-ar ierta reciproc. Nimeni nu ar striga, nimeni nu ar mai ieși în stradă. Liniștea firească, normală care acționează pentru societate ca unul dintre cele mai performante calmante, este pur și simplu aruncată în aer de gălăgia şmecherească a celor care și-au dorit atât de mult să ajungă la putere, așa cum un copil răsfățat își dorește o jucărie cu orice preț.
Bășcălia pe care un partid a adus-o în politică, pozându-se în partid emanat din tinerii frumoși și deștepți ai țării s-a dovedit, în cele din urmă, după cinci ani de spectacol grotesc cu lanțuri și pancarde ale unei opoziții rebele, gălăgioase, dovedit a avea în cele din urmă doar o pojghiță de cultură, de instrucție făcută în marile universități ale lumii, prin cursuri de scurtă durată, de maxim un an, doar că universităţile care le-au eliberat erau, cu adevărat de marcă Oxford, Cambridge, Sorbona.
Mai mult, acești răzvrătiți politici au demonstrat nu numai că au o gravă carență de bun simț, dar și o minima cultură politică (minus pe care odraslele foștilor securiști), cât și lipsa elementarelor reguli de comportament social, proferând injurii ca element decisive al dialogului, al argumentului, ce ar provoca schimbul de valori între cei care au pus țara pe drumul cel bun, într-un spațiu în care nimeni nu cunoștea drumul dinspre comunism înspre capitalism și cei care au simțit că a venit și timpul lor, singurul argument decisiv fiind vârsta omului tânăr.
În România absurdului totul este posibil, mai ales că minciuna a devenit purtătorul de cuvânt al omului politic, în general. În spatele ei a fost stivuită întregul discurs al noilor guvernanți, aceste ploșnițe marmorate care pur și simplu ne-a invadat, cu declarata intenție de a ne suge sângele, ca o continuare a operei multilateral dezvoltate a doctrinei vechilor marxişti, oferindu-ne astăzi imaginea vie a progresiștilor de azi. Vai de mama lor, căci cu tații ne-am lămurit!
ADI CRISTI