Hossu (Cartel ALFA): Cerem coaliţiei schimbarea Guvernului pentru că acesta nu răspunde aşteptărilor cetăţenilor

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative solicită coaliţiei aflate la guvernare schimbarea actualului Guvern, deoarece acesta nu are capacitatea de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor şi mediului economic, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

„Prin protestul simultan al celor cinci confederaţii sindicale încercăm să atragem atenţia Guvernului că dialogul original (pe care îl adoptă acesta în prezent – n. r.), care seamănă mai mult cu dialogul social făcut de comunişti, nu este forma adecvată pentru o ţară membră a Uniunii Europene. Problemele legate de salariul minim, problemele de fiscalitate, pensii, problemele legate de negocierea contractelor colective de muncă ar trebui să reprezinte o prioritate a Guvernului, cum este şi la nivelul Uniunii Europene, iar în condiţiile actuale, faptul că suntem la peste 4 luni de la instaurarea acestui Guvern şi modul în care acesta a activat până acum, fiind focalizat mai mult pe nominalizări pe funcţii şi interese de grup decât pe funcţionarea corectă a întregii ţări şi a situaţiei legate de pandemie raportată la unităţi economice şi la cetăţeni, face ca doleanţa noastră acum să fie pur şi simplu una singură: schimbarea acestui Guvern. Noi nu cerem schimbarea coaliţiei, dar solicităm schimbarea acestui Guvern, care clar că nu are capacitatea de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor şi mediului economic. (…) Toate partidele din coaliţie să propună o altă structură guvernamentală, care să răspundă mai bine sau să fie sensibilă la aşteptările cetăţenilor”, a afirmat Bogdan Hossu, la începutul mitingului organizat de cele cinci confederaţii sindicale în Piaţa Victoriei.

Preşedintele CNS Cartel ALFA a apreciat că actualul Guvern nu e interesat de problemele cetăţenilor.

„Nemulţumirea principală este că problemele arzătoare pentru oameni nu sunt în agenda acestui Guvern: mă refer atât la salariul minim – media europeană a salariului minim a crescut cu 0,9 euro pe ora de muncă, noi am crescut cu 0,4 euro, deci dispersia a crescut, deşi creşterea salariului minim ar fi fost un instrument suplimentar de venituri la bugetul de stat. În acelaşi timp, tăierea voucherelor de vacanţă la bugetari şi la companiile cu capital majoritar de stat practic face ca sectorul HoReCa să sufere profund legat de perspectiva de relansare economică, chiar dacă se dă drumul într-o formă sau alta. Faptul că la Legea pensiilor nu se aplică legea existentă, cea în vigoare, faptul că la Legea salarizării bugetare se doreşte o schimbare care de fapt nu are decât o gândire contabilă, de reducere a cheltuielilor, nu de rezolvare a problemelor, faptul că se doreşte o digitalizare de formă şi nu o digitalizare de fond, deci nu reforme de fond, de structură…sunt o multitudine de probleme pe care Guvernul ar fi trebuit să le rezolve, inclusiv problema PNRR, care ar fi trebuit să reflecte aşteptările şi priorităţile naţionale şi care de fapt se pare că reflectă mai mult interese de grup”, a susţinut Hossu.

Liderul sindical a precizat că în timpul mitingului nu sunt programate discuţii cu reprezentanţii Guvernului.

„N-am fost contactaţi. Singurul lucru de care am luat act a fost că ieri după-amiază doamna ministru al Muncii a încercat o deturnare a atenţiei publice, chemându-ne astăzi de dimineaţă, la ora 11:00, la o discuţie la Ministerul Muncii, pe memorandum (privind salarizarea bugetarilor – n. r.). După aceea, când a văzut refuzul nostru, l-a devansat la ora 9:00, deci este evident că dacă se dorea într-adevăr un dialog social pe memorandum, legat de Legea salarizării bugetare, acest lucru trebuia să fie făcut înainte de a fi prezentat Guvernului, pentru a avea o discuţie pe principiile respective. În momentul în care ei l-au fixat şi astăzi îl validează, nu mai e nicio schimbare. Discuţia e tipic de mentalitate comunistă, numai să o bifăm că am făcut-o ca atare sau cel mult să distragă atenţia publică de la subiectele importante”, a arătat acesta.

Bogdan Hossu a criticat Executivul şi pentru faptul că acesta nu a avut dialog cu sindicatele pe tema salariului minim european.

„După acţiunea de astăzi vom continua cu alte tipuri de acţiuni pe care le avem, legate de faptul că pe salariul minim european, deşi ar fi trebuit convocat Consiliul Naţional Tripartit de Dialog Social, pentru că reprezentanţii Guvernului se duc să discute la Bruxelles la sfârşitul lui aprilie – şi problema era că în mod normal ar fi trebuit să se ducă după un dialog cu partenerii sociali şi după un mandat primit din partea Parlamentului – la ora actuală se vor duce pe baza propriilor lor opinii, care nu reflectă o modalitate europeană de a găsi consensul în cadrul societăţii, pentru că salariul minim european este una din componentele Pilonului Social European. La noi chestiunea asta nu contează, este evident că Guvernul gândeşte dictatorial, cu o mentalitate tipic ceauşistă”, a subliniat el.

Câteva sute de sindicalişti membri ai celor mai mari cinci confederaţii sindicale participă miercuri la un miting antiguvernamental în Piaţa Victoriei.

Organizatorii acţiunilor de protest sunt Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.

Revendicările comune ale celor cinci confederaţii sindicale sunt demisia Guvernului, majorarea salariului minim la un nivel decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei. AGERPRES