Guvernul a aprobat acordarea a încă 132.000 de doze vaccin împotriva COVID-19 Republicii Moldova

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea a încă 132.000 de doze vaccin împotriva COVID-19 Republicii Moldova, cu titlu gratuit, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Sănătăţii.

„Actul normativ prevede acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică din Republica Moldova în vederea gestionării epidemiei împotriva COVID-19 ca urmare a activării Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii. Un număr de 132.000 de doze vaccin împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către Compania AstraZeneca, vor fi alocate pentru Republica Moldova. Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, structuri în cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, se precizează în comunicat. AGERPRES