Cel puţin opt persoane au fost ucise în atacul cu armă de foc produs joi seara la Indianapolis, în statul american Indiana, a anunţat poliţia, transmit Reuters şi AFP. Atacatorul s-a sinucis, a menţionat poliţia.
Un prim bilanţ al incidentului de la o facilitate a companiei de curierat FedEx indica doar mai multe persoane rănite.
„Avem mai multe persoane prezentând răni similare celor produse de arme de foc”, a spus purtătoarea de cuvânt a poliţiei Genae Cook. Alte victime au fost transportate la diferite spitale din zonă.
Nu se ştie deocamdată numărul răniţilor şi starea în care se află.
Potrivit poliţiei, incidentul a avut loc la o facilitate a FedEx situată în apropiere de aeroportul internaţional din Indianapolis.
Un purtător de cuvânt al FedEx a declarat că societatea este la curent cu cele întâmplate şi cooperează cu autorităţile care investighează incidentul.
Autorităţile nu consideră că mai există un pericol activ pentru comunitate, a mai indicat poliţia. AGERPRES