Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) îşi va menţine misiunea politică de asistenţă în Afganistan în pofida retragerii efectivelor militare americane şi ale NATO în acest an, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al secretarului general al Naţiunilor Unite, Stephane Dujarric, informează vineri AFP.
Faptul că această retragere „va avea un impact asupra ţării în ansamblul ei este clar şi evident”, a subliniat Dujarric, ca răspuns la întrebările despre viitorul misiunii ONU după retragerea SUA şi NATO. „Vom continua să analizăm situaţia, dar activitatea noastră în Afganistan va continua”, a adăugat el.
„ONU este prezentă în domeniul dezvoltării umanitare în Afganistan de foarte, foarte multă vreme şi noi vom continua să fim acolo pentru a ajuta poporul afgan”, a promis el, precizând că organizaţia „va continua să se adapteze situaţiei pe teren”.
Misiunea de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) este o misiune politică redusă, fără Căştile Albastre. Din luna martie, ONU dispune de doi emisari pentru această ţară. Canadiencei Deborah Lyons, care conduce UNAMA şi care reprezenta până acum organizaţia la nivel politic, i s-a adăugat francezul Jean Arnault, numit în martie trimisul special al ONU pentru Afganistan.
Misiunea acestuia din urmă este de a ajuta la găsirea „unei soluţii politice la conflict”, lucrând într-o strânsă colaborare cu UNAMA şi partenerii regionali, a precizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, anunţând numirea lui.
UNAMA are în Afganistan în jur de 1.200 de angajaţi, dintre care cei mai mulţi sunt cetăţeni afgani. În total, împreună cu reprezentanţii diferitelor agenţii ale ONU din ţară, prezenţa Naţiunilor Unite se ridică la circa 4.000 de persoane, dintre care peste 75% sunt afgani.
„Misiunea Naţiunilor Unite în Afganistan este o misiune politică specială, aceasta este doar o mică misiune civilă, nu este o misiune militară”, a subliniat un diplomat sub acoperirea anonimatului. Această misiune îi ajută pe afgani în domeniul „statului de drept, drepturilor omului, guvernării, ea nu este menită să asigure securitatea”, a precizat diplomatul. „Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că această retragere globală nu înseamnă că ONU va înlocui SUA, NATO şi pe alţii. Aceasta nu este realist”, a adăugat el. AGERPRES