Platformă de e-learning, care vine în sprijinul elevilor ce susţin Bacalaureatul sau Evaluarea Naţională, lansată de Consiliul Naţional al Elevilor

O platformă de e-learning, care vine în sprijinul elevilor ce susţin Bacalaureatul sau Evaluarea Naţională, a fost lansată de Consiliul Naţional al Elevilor, alături de grupul de iniţiativă VreauLa.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, platforma numită „Vreau la examen” vine în sprijinul elevilor, prin punerea la dispoziţie a materialelor necesare procesului de pregătire, aceştia putând găsi lecţii prezentate schematic la materii precum Limba şi literatura română, Matematică, Istorie şi altele. Totodată, se precizează că, săptămânal, vor fi adăugate testele de antrenament publicate de către Ministerul Educaţiei.

Elevii se pot perfecţiona prin exerciţiile de tip grilă şi pot găsi, la secţiunea de tips & tricks, câteva articole referitoare la concentrare şi învăţare rapidă („Cum să înveţi mai uşor şi când este momentul oportun să o faci”; „Cum poţi învăţa singur o limbă străină?”; „Muzica te ajută cu adevărat să te concentrezi?”). Platforma poate fi accesată în mod gratuit, prin simpla înregistrare pe https://cne.vreaula.ro/login.

 

„Deşi conceptul de platformă de e-learning este prezent în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, conform art. 70, alin. (2) şi alin. (4), până la momentul actual nu a fost realizat, ceea ce i-a determinat pe elevii reprezentanţi să colaboreze cu voluntari, elevi, studenţi, profesori, pentru a crea o platformă utilă şi uşor de utilizat”, se arată în comunicatul Consiliului Naţional al Elevilor.

Conform sursei citate, statistica pentru rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat relevă faptul că rata de promovabilitate din acest an este de 40,71%, mai mică ca cea din 2019, având în vedere că anul trecut nu au fost organizate simulări.

Consiliul Naţional al Elevilor subliniază că, după un an în care sistemul de învăţământ românesc a avut de suferit din cauza pandemiei, elevii în clasele terminale nu au reuşit să parcurgă şi să aprofundeze materia necesară pentru a susţine examenele naţionale.

De asemenea, CNE remarcă faptul că mulţi elevi nu au avut acces la educaţie, neavând resursele necesare pentru a participa la orele online, şi că multe cadre didactice au fost pregătite cu privire la desfăşurarea eficientă a acestora. Astfel, Consiliul Naţional al Elevilor arată că platforma este lansată într-un moment critic, pentru a crea un mediu în care elevii să se poată pregăti individual şi uşor pentru examenele naţionale.

„N-avem platformă de e-learning, aşa cum prevede legea? Nu-i nimic, o creăm noi! – Aşa a apărut ideea construirii unei platforme de educaţie digitală de către Consiliul Naţional al Elevilor, care să vină în sprijinul tuturor elevilor, în mod gratuit. Câteva luni mai târziu, după zeci de ore de muncă depusă de către voluntarii noştri (elevi, profesori şi studenţi), platforma a fost lansată! În săptămânile care urmează, elevii înscrişi pe platformă vor avea parte de materiale didactice, teste interactive şi sfaturi privind învăţarea eficientă! Dacă eşti elev, înscrie-te pe platformă şi începe să explorezi!”, declară Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. AGERPRES