Breaking News

Consiliul Europei va sprijini eforturile R. Moldova în lupta cu corupția

MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a participat ieri, alături de Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, la lansarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024, comunică MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Președinției, documentul de program conține proiecte și intervenții în domeniile prioritare pentru noi, ca reforma justiției și combaterea corupției, dar și alte domenii importante, inclusiv: sprijinirea independenței mass-media, eliminarea discriminării, torturii și relelor tratamente, combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor, consolidarea autonomiei locale.

Acesta este al treilea Plan de acțiuni al CoE pentru țara noastră și presupune intervenții în valoare estimativă de 13,7 milioane de euro. Fondurile provin din contribuțiile statelor membre ale CoE, dar și statelor terțe și ale unor organizații internaționale, precum și din bugetul de bază al CoE.

Înainte de ceremonia de lansare, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere bilaterală cu Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, și echipa sa de la Strasbourg. „Am discutat despre situația din țara noastră, despre pașii următori pentru depășirea crizei politice după decizia Curții Constituționale din 15 aprilie, precum și despre eforturile noastre de a combate efectele crizei pandemice din Moldova. I-am relatat doamnei Secretar General viziunea mea pentru țară și prioritățile mandatului meu prezidențial în materie de stat de drept, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor statului”, a spus șefa statului.

Secretarul General al CE a dat asigurări că va sprijini eforturile noastre anticorupție, subliniind că acest flagel afectează în continuare multe state din lume. Lupta cu acest fenomen este esențială, chiar dacă rezultatele acestei lupte nu vor fi observate imediat.

„Am discutat în cadrul întrevederii și despre situația drepturilor omului în regiunea transnistreană și cum am putea conlucra pentru a ajuta oamenii, drepturile cărora nu sunt respectate. Totodată, i-am mulțumit doamnei Burić pentru sprijinul susținut, timp de 26 de ani, al Consiliului Europei și al instituțiilor CoE pentru transformările democratice din Republica Moldova și pentru promovarea în țara noastră, o democrație tânără, a culturii de respect pentru drepturile omului. Suntem deschiși să continuăm colaborarea cu Grupul de lucru ad-hoc de experți de nivel înalt în domeniul justiției pe lângă Secretarul General al Consiliul Europei, constituit în februarie 2020 pentru a sprijini eforturile de reformare a justiției din Moldova. Contăm pe contribuția experților din cadrul acestui grup pentru a pregăti și realiza o reformă veritabilă a justiției în țara noastră”, a afirmat Maia Sandu.