Fostul ministru al Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, în vizită la Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” din Iaşi

Fostul ministru al Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, în prezent preşedinta Comisiei de învăţământ din Senatul României, va fi prezentă vineri, 23 aprilie, la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu’’ din Iaşi, la invitaţia conducerii acestei instituţii de învăţământ. „Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, la cei 165 de ani de existenţă, continuă tradiţia învăţământului pedagogic românesc cu multă responsabilitate şi dăruire. Colegiul nostru face parte din lista celor 100 de unităţi din ţară, selectate pentru a fi baze de practică pedagogică care vor funcţiona cu statut de consorţii şcolare pentru practica pedagogică şi pentru mentoratul didactic.  În prezent, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” şcolarizează un număr de 750 de elevi repartizaţi în 3 cicluri şcolare: primar, gimnazial şi liceal, viziunea noastră fiind aceea de a crea un campus care să cuprindă atât o creşă, cât şi o grădiniţă care vor servi drept unităţi de aplicaţie pentru practica pedagogică a elevilor Colegiului. În acest context, salutăm implementarea proiectului PROF – Profesionalizarea carierei didactice cu impact major în reformarea sistemului de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice”, se arată într-un comunicat remis redacţiei de Inspectoratul Şcoalr Judeţean Iaşi. (E.M.)