Încă 21 de şcoli din oraş vor fi dotate cu terenuri de sport

În cadrul şedinţei extraordinare de joi, consilierii locali ieşeni au aprobat documentația tehnico – economiăe, documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construcție, proiectul pentru organizarea execuției, documentația de avizare a lucrărilor de investiții și devizelor generale pentru amenajarea unui număr de 21 de terenuri de sport aferente unităților de învățământ preuniversitar din municpiu. Conform documentației care a stat la baza proiectului de hotărâre supus spre aprobare aleşilor locali, valoarea totală a investiției este de 12.822.068,18 fără TVA (15.236.898,53 lei cu TVA). Este vorba despre aprobarea devizelor generale pentru lucrările de modernizare a terenurilor de sport situate în incinta următoarelor unități de învățământ: Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicaţii „Gheorghe Mârzescu”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” (Corp A și Corp, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Școala Gimnazială „George Călinescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ion Neculce”, Școala Gimnazială „Ion Simionescu”, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir”, Școala Gimnazială „Vasile Conta”, Școala Gimnazială „Veronica Micle”, Școala Gimnazială „Ion Creangă” (Corp B – Școala Primară „Petru Poni”) și Școala Primară „Gheorghe Asachi”. Durata estimată a realizării acestor obiective de investiții este de patru luni. Reamintim că, în anul 2020, municipalitatea a iniţiat un program de amenajare de terenuri de sport în incinta a 17 unităţi de învăţământ preuniversitar, respectiv de la Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Octav Băncilă”, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Liceul Economic de Turism, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D. Tot în cadrul unui proeict similar, în anul 2018 au fost amanajate terenuri de sport la Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”. (E.M.)