În urma solicitărilor utilizatorilor de biciclete, parcările publice din municipiu vor avea și locuri rezervate acestor mijloace de transport. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei, se are în vedere ca în fiecare parcare publică, cu sau fără plată, un loc de parcare destinat autovehiculelor să fie transformat în loc de parcare rezervat bicicletelor. Acesta va fi dotat cu copertină și rastel și va fi semnalizat corespunzător, un astfel de loc urmând a putea fi folosit de un număr de până la zece biciclete. “Într-o primă etapă vor fi amenajate 14 astfel de locuri în tot atâtea parcări publice, două fiind deja realizate pe strada Agatha Bârsescu, în spatele sediului Primăriei Municipiului Iași, și la Hala Centrală. De asemenea, astfel de locuri vor fi amenajate la intrarea în parcurile publice, în funcţie de spaţiul disponibil, precum și în spațiile de parcare ale blocurilor și ansamblurilor rezidențiale, în aceste din urmă cazuri pe cheltuiala dezvoltatorilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei. (E.M.)