Breaking News

Oraşul Perth, capitala statului australian Western Australia,lockdown neprevăzut

Oraşul Perth, capitala statului australian Western Australia, precum şi regiunea învecinată Peel vor intra într-un lockdown neprevăzut, cu durata a trei zile începând de vineri la miezul nopţii de vineri, după ce un bărbat a fost testat pozitiv pentru COVID-19 la finalul perioadei de carantină pe care a petrecut-o într-un hotel, informează Reuters.

Potrivit autorităţilor sanitare, este probabil ca acesta să fi contractat virusul pe timpul perioadei de carantină de două săptămâni petrecută într-un hotel din Perth, incident care a suscitat temeri referitoare la transmiterea comunitară a coronavirusului odată cu apariţia unor tulpini mai virulente.

Unul dintre contactele sale apropiate din Perth a fost depistat cu COVID-19, a precizat prim-ministrul Western Australia, Mark McGowan, în cadrul conferinţei de presă televizate care a anunţat instituirea lockdownului.

”Ştiu că este greu de suportat şi aş fi dorit să nu fie nevoie să procedăm astfel. Dar nu putem să ne asumăm niciun risc în ceea ce priveşte acest virus”, a spus McGowan.

Bărbatul s-a aflat în Perth timp de cinci zile, după care a călătorit cu avionul la Melbourne, unde a fost depistat pozitiv. Autorităţile sanitare din Victoria, stat a cărui capitală este Melbourne, încearcă să localizeze cei 257 de pasageri care s-au aflat la bordul cursei QF778 din direcţia Perth.

”Sistemul de carantină de la hotel, în ciuda tuturor îmbunătăţirilor, trebuie să facă faţă unor provocări tot mai complexe”, a declarat în prima aparte a zilei ministrul Sănătăţii din statul Victoria, Martin Foley.

McGowan a spus că a solicitat guvernului federal să reducă numărul zborurilor internaţionale care ajung săptămânal în Western Australia la 512 de la 1.025.

Australia a înăsprit deja controalele la frontieră prin reducerea numărului de călători din India şi alte zone unde există focare ale virusului.

După ce şi-a închis frontierele în urmă cu mai bine de un an, Australia permite revenirea din străinătate aproape exclusiv a cetăţenilor şi a rezidenţilor permanenţi. Persoanele care revin din străinătate, cu excepţia Noii Zeelande, sunt nevoite să respecte, pe cheltuiala lor, o perioadă de două săptămâni de carantină obligatorie la un hotel.

Sistemul de carantină la hotel a ajutat Australia să-şi menţină bilanţul asociat COVID-19 relativ scăzut în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, înregistrând doar 29.500 de cazuri şi 910 decese. AGERPRES