Chindia Târgovişte – Poli Iaşi 2-0. Ieşenii ratează şansa de a scăpa de “lanterna roşie”

Politehnica Iaşi rămâne “lanterna roşie” a Ligii 1 şi după cea de-a treia etapă din play out, după ce elevii lui Nicolo Napoli au pierdut, duminică după amiază, la Buzău, cu scorul de 0-2 (0-1) în faţa Chindiei Târgovişte. Moldovenii au ratat, astfel, şansa de a “pasa” ultimul loc în clasament lui Dinamo, în cazul unei remize, sau de a urca pe loc de baraj, în cazul unei victorii pe stadionul din “Crâng”. Calculele ieşenilor au fost risipe de “dubla” lui Daniel Florea, care a înscris pentru gazde câte o dată în fiecare repriză, mai întâi în min. 40, cu un şut de la 20 metri, şi apoi în min. 80, după un “un-doi” cu Daniel Popa. Victorie incontestabilă a dâmboviţenilor, care obţin astfel cel de-al treilea succes consecutiv în play-out. Chiar dacă au jucat ceva mai bine faţă de meciul cu FC Voluntari, din Copou, cu FC Voluntari, elevii lui Nicolo Napoli nu şi-au creat nicio ocazie de gol, condiţie obligatorie pentru a mai putea spera într-o eventuală evitare a retrogradării. Chindia Târgovişte: Aioani – Căpuşă, Iacob, Celea, Dinu – Neguţ (min. 84 Cherchez), Dulca, Raţă, Dumitraşcu (min. 90 Yameogo) – D. Popa (min. 90 Berisha), D. Florea  (min. 84 M. Costea); Poli Iaşi: Brănescu – Onea, R. Popa (min. 53 D. Flores), Baxevanos, Buşu – De Iriondo, Acosta – Mensah, Vanzo, A. Stan (min. 15 Popadiuc) – Djuranovic. În celelalte partide din etapa a III-a a play out-ului, disputate în week-end, s-au înregistrat următoarele rezultate: UTA – AFC Hermannstadt 0-1, Gaz Metan Mediaş – Dinamo 4-1, Astra – FC Argeş 0-1. Întâlnirea FC Voluntari – FC Viitorul Constanţa se va disputa luni, 26 aprilie, de la ora 20.30. Clasament: 1. Chindia – 29 p, 2. UTA – 25 p, 3. FC Argeş – 24 p, 4. Astra – 23 p, 5. Gaz Metan – 21 p, 6. FC Voluntari – 20 p, 7. FC Viitorul – 19 p, 8. AFC Hrmannstadt – 16 p, 9. Dinamo – 15 p, 10. Poli Iaşi – 14 p. Etapa viitoare: AFC Hermannstadt – Gaz Metan (marţi, 27 aprilie, ora 16.30), FC Argeş – UTA (marţi, 27 aprilie, ora 19.00), Chindia – Astra (miercuri, 28 aprilie, ora 14.00), Poli Iaşi – FC Viitorul  (joi, 29 aprilie, ora 14.30),  Dinamo – FC Voluntari (joi, 29 aprilie, ora 17.00). (E.M.)