Breaking News

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii locale au înregistrat o creştere de 2,2% în luna martie

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii locale au înregistrat o creştere de 2,2% în luna martie faţă de luna precedentă, situându-se la o valoare de aproximativ 21,13 miliarde de lei, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

La finalul lunii martie 2021, activele nete ale ale tuturor categoriilor de fonduri deschise de investiţii au înregistrat creşteri faţă de luna anterioară, conform datelor publicate de Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), citate în raport.

Totodată, în luna martie 2021, fondurile deschise de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix deţin cea mai mare pondere în total active nete aferente fondurilor deschise de investiţii (circa 68%), iar categoria ‘alte fonduri’ deţine o cotă de piaţă de aproximativ 19%.

Pe de altă parte, fondurile locale de investiţii au înregistrat, în luna martie 2021, subscrieri în valoare de aproximativ 811 milioane de lei, în timp ce valoarea răscumpărărilor s-a situat la un nivel de circa 624 milioane de lei. Astfel, în luna martie 2021, valoarea cumulată a intrărilor nete ale fondurilor deschise de investiţii din România a fost de circa 187 milioane de lei. AGERPRES