Atacul cu cele mai multe victime a avut loc în provincia Logar, în momentul în care, la Kabul, comandantul forţelor americane şi al NATO din Afganistan, generalul Scott Miller, declara că au început pregătirile pentru retragerea forţelor străine prezente în această ţară, conform deciziei recente a preşedintelui Joe Biden.
„Şapte poliţişti au fost ucişi şi alţi trei răniţi într-o ambuscadă a talibanilor” în districtul Mohammad Agha, a declarat pentru AFP Dedar Lawang, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Logar, în care se află acest district.
Poliţiştii atacaţi făceau parte dintr-o unitate care păzea minele de cupru. Poliţia provincială a confirmat acest atac.
Afganistanul, ţară a cărei economie a fost grav afectată de decenii de conflicte şi corupţie, are rezerve de cupru, fier, cobalt şi litiu.
Alţi cinci poliţişti au fost ucişi şi patru au fost răniţi în districtul Maiwand din provincia Kandahar (sud), un bastion al insurgenţilor, după ce un agresor aflat la volanul unei maşini cu explozibili a lovit în mod intenţionat un vehicul al poliţiei.
Ministerul afgan de interne a informat recent că talibanii au comis şase atentate sinucigaşe şi 62 de atentate cu bombă în ultimele zece zile, atacuri soldate cu peste 60 de morţi şi 180 de răniţi în rândul civililor.
În paralel, generalul Miller a declarat că au început pregătirile în vederea predării bazelor forţelor afgane şi a retragerii trupelor americane.”În principal, vom preda bazele ministerului apărării şi altor forţe afgane”, a declarat generalul american reporterilor din Kabul, fără a oferi mai multe detalii cu privire la aceste baze.
Executivul american intenţionează să îşi retragă toate trupele din Afganistan până pe 11 septembrie, dată ce va marca 20 de ani de la atentatele din 2001.
Preşedintele Joe Biden a afirmat recent că a sosit momentul să „punem capăt celui mai lung război din America”, început după atacurile din 11 septembrie 2001.
Mulţi analişti cred că această retragere ar putea arunca Afganistanul într-un nou război civil sau ar putea facilita revenirea la putere a talibanilor, îndepărtaţi la sfârşitul anului 2001.
Retragerea celor 2.500 de soldaţi americani va începe pe 1 mai, alături de cei ai NATO. Misiunea Resolute Support (misiune de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele de securitate şi instituţiile afgane) reuneşte un total de 9.600 de militari din 36 de ţări. AGERPRES/