Alte 60 de teste Covid-19 cu semne de falsificare au fost depistate la frontieră

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Alte 60 de persoane, care dețineau teste PCR Covid-19 cu semne de falsificare, au fost depistate pe parcursul săptămânii precedente. Pe numele acestora, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în continuare, la trecerea frontierei de stat se menține numărul mare de falsificări ale documentelor ce permite persoanelor de a fi scutite de autoizolare pe teritoriul R. Moldova, dar și le asigură intrarea în alte state, unde este obligatorie prezentarea acestora. Săptămâna trecută, ilegalitățile în acest sens au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei  Aeroportul Internațional Chișinău, Sculeni, Criva, Costești, Otaci, Tudora și Palanca.

În cazul demonstrării falsificării testelor, persoanele riscă amendă de până la 32 500 lei sau închisoare de până la 2 ani.

Conform regulilor instituite pe perioada stării de urgență, pentru a fi exceptate de măsura de autoizolare a persoanei este obligativitatea prezentării rezultatului negativ al testului PCR COVID-19, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă.

foto: Poliția de Frontieră