Breaking News

Cipru va renunţa la carantină pentru vizitatorii din alte state ale Uniunii Europene

Cipru va renunţa la carantină pentru vizitatorii din alte state ale Uniunii Europene şi multe alte ţări începând cu data de 10 mai, relatează dpa.

Condiţia este ca vizitatorii să fie vaccinaţi cu dozele necesare împotriva COVID-19 sau să poată prezenta un test negativ PCR nu mai vechi de trei zile, a declarat adjunctul ministrului cipriot pentru turism, Savvas Perdios, luni, pentru agenţia de ştiri CNA.

Vaccinarea cu serul rusesc Sputnik V va fi tratată în mod egal cu inocularea cu alte vaccinuri, a spus Perdios.

Aceste reguli se vor aplica tuturor statelor din zona Schengen, precum şi vizitatorilor din SUA, Regatul Unit, Israel, Egipt, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Canada, Elveţia, Australia şi Noua Zeelandă, informează postul de radio de stat RIK.

Turismul este pentru Cipru cel mai important sector economic, notează dpa.AGERPRES