Plenul Senatului a adoptat proiectul referitor la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul referitor la practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.

Proiectul, iniţiat de deputatul PNL Cristian Buican, are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, „în vederea stabilirii unei liste a practicilor comerciale neloiale interzise în relaţiile dintre cumpărătorii şi furnizorii din cadrul acestui lanţ de aprovizionare, reglementarea termenelor de plată, reglementarea competenţelor şi atribuţiilor autorităţii de concurenţă, desemnată pentru a asigura aplicarea la nivel naţional a prevederilor directivei, reglementarea sancţiunilor aplicabile autorului încălcării”, potrivit raportului comun de admitere cu amendamente admise, întocmit de Comisia economică şi cea pentru agricultură.

 

Reprezentanţii grupurilor parlamentare PNL, PSD şi USR PLUS au susţinut, în plen, necesitatea acestui act normativ, precizând că votul pentru combaterea acestor „practici neloiale va stopa modul abuziv prin care reţelele de supermarket îi tratează pe fermierii, producătorii şi procesatorii români”.

„Suntem în faza de a veni în sprijinul direct al producătorilor, pentru că sunt foarte multe practici stabilite unilateral în contractele comerciale de către cei mai puternici. Ce se întâmplă dacă un cumpărător încalcă aceste practici? Sancţiunile încep de la 250.000 – 500.000 de lei şi până la 1% din cifra de afaceri”, potrivit preşedintelui Comisiei pentru agricultură, senatorul liberal Gheorghe Scarlat.

Senatorul PSD Lucian Trufin a susţinut că UE „ne arată că există aceste tipuri de practici comerciale neloiale şi că noi trebuie să le interzicem”.

„Votul nostru de astăzi pentru combaterea acestor practici comerciale neloiale va stopa modul abuziv prin care aceste reţele de supermarket îi tratează astăzi pe fermierii, producătorii şi procesatorii români. Respect pentru produsul românesc în relaţia comercială şi în competiţia economică cu produsele care provin din statele UE şi statele terţe. Aceste practici comerciale neloiale ne-au adus pe noi încât 80% din produsele alimentare sunt importate, iar toate aceste cifre ne duc acolo unde 76% din piaţa comercială a acestor produse este acoperită de câteva lanţuri de supermarketuri”, a afirmat Trufin.

În context, senatorul USR PLUS Sebastian Cernic a spus că această lege îşi propune să-i ajute pe producătorii români.

„O componentă pe care noi nu o putem legifera e aceea a consumului către produsele tradiţionale. Noi nu putem, prin lege, să-i condiţionăm pe români, însă putem să-i determinăm să consume produsele româneşti, în aşa fel încât să consume produse cu valoare adăugată şi să nu ajungem să importăm produse din alte ţări”, a punctat Cernic.

Propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată. AGERPRES