Breaking News

Ce presupune alegerea unei cariere în IT. Domeniile din care provin cursanții şi procesul de reconversie profesională

Wantsome, Academia Prietenoasă de IT, prezintă profilul cursanților români care aleg să urmeze cursurile de specializare în IT. Participanții sunt atât din România, cât și din afară, iar în ultima perioadă foarte mulți cursanți au venit din zona HoReCa. Lista domeniilor este completată de banking, contabilitate, servicii & vânzări, drept, marketing, dar și geografie.

Pe fondul schimbărilor din piața muncii, dar și pe măsură ce domeniul IT a cunoscut o creștere accelerată, foarte mulți români urmează cursuri de profesionalizare pentru această industrie. Conform datelor Wantsome, absolvenții care au reușit să dea startul unei cariere în IT sunt de toate vârstele. Cel mai tânăr cursant de la programul de studiu pentru elevi avea 8 ani și a reușit să dezvolte în câteva săptămâni un joc. La programul de patru luni cel mai tânăr cursant era un elev la Liceul de Informatică în clasa a 10-a, iar cel mai în vârstă avea 50 de ani, o femeie cu experiență în banking, care s-a angajat după absolvirea cursului.

În prezent, Wantsome are cursanți din județe precum Ilfov, Alba, Bacău, Botoșani, Constanța, Galați, Suceava, Vaslui și Neamț. Totodată, cea mai exotică locație din care a avut cursanți a fost Palma de Mallorca, în cadrul unui curs B2B. Pentru reconversie profesională, în schimb, cei mai mulți cursanți sunt din Germania, Italia, Finlanda, Marea Britanie sau Republica Moldova.

„Cei mai mulți dintre cursanți vin la noi pentru reconversie profesională. Obiectivul lor principal este schimbarea domeniului de activitate și începerea unei cariere în IT. Sunt motivați de mediul de lucru diferit, posibilitatea de creștere profesională, dinamica domeniului, dar și de zona financiară. Un alt obiectiv întâlnit de noi este și îmbunătățirea competențelor tehnice. Avem persoane care lucrează deja în companii IT și vin la noi pentru a învăța o tehnologie nouă sau pentru a aprofunda ceea ce știu deja. Mai există și alte obiective precum: «vreau să îmi eficientizez munca» (prin automatizarea proceselor), «vreau să îmi dezvolt propriul site», «vreau să înțeleg ce presupune programarea, pentru a ști ce să le cer angajaților» sau «vreau să fac acest curs pentru a afla dacă IT mi se potrivește cu adevărat»”, a declarat Iuliana Anton, fondatoarea Wantsome (foto)..

La ce salarii se pot aștepta cei care urmează cursuri de profesionalizare în IT

În contextul schimbării domeniului de activitate, este important de reținut că un cursant care vrea o carieră în IT ar trebui să fie pregătit să învețe încontinuu, să fie dispus să se adapteze la alte proiecte, echipe sau tehnologii. Wantsome subliniază că cei care aleg o carieră în IT trebuie să fie persoane curioase, deschise la nou și la schimbare.

În ceea ce privește salariul, acesta urmează îndeaproape tehnicitatea. Salariul de început și ofertele financiare ulterioare depind de ceea ce angajații învață și dovedesc că știu să facă sau sunt capabili și motivați să învețe.

Pentru cei mai mulți cursanți Wantsome, salariile de început în IT vor fi mai mici decât salariile pe care le au în domeniile din care vin. Acest lucru se întâmplă pentru că ei au ajuns deja la un anumit nivel de experiență, iar acum încep pe un drum nou. În funcție de ramura pe care o aleg, salariile în IT încep de la 2.200 – 3.000 lei și ajung la 6.500 – 7.000 lei în trei ani de activitate.

Cursurile Wantsome sunt organizate în patru direcții: pentru elevi, pentru cei care vor reconversie profesională, pentru upgrade de skill-uri și cursuri pentru B2B (pentru companii). În funcție de ce curs aleg participanții, diferă procesul prin care trec. Pentru cei care vor reconversie profesională, procesul de înscriere este în doi pași: test online și interviu. În funcție de rezultat, de ce își doresc și identifică Wantsome despre ei în cadrul interviului primesc consultanță în carieră și ghidare către cursul care li se potrivește.

Cursurile de reconversie sunt de la zero, fie că e vorba de cele introductive cu durată de o lună, fie că sunt de cele derulate pe o perioadă de patru – cinci luni. Structura Wantsome e următoarea:

Cursuri de reconversie

●     Cursuri introductive – 1 lună (24 h); 360 euro

●     Cursuri de bază – 4/5 luni (102h/121h); 1.250 euro / 1.580 euro

 

Cursuri pentru upgrade de skill-uri

●     Cursuri pentru avansați – 2 luni (1.100 euro)

●     Workshop-uri pentru diferite tehnologii cu durată variabilă în funcție de complexitate

 

Cursuri B2B

●     Programe educaționale dezvoltate pe nevoile companiilor, pe tehnologiile cerute, în funcție de tehnicitatea echipelor; durata diferă în funcție de complexitate programei

Cursuri pentru elevi (cu durată de la două zile până la 3 luni)

●     Cursurile sunt online, cu mentorat IT live. Grupele au câte doi mentori și presupun două sesiuni pe săptămână. În medie, o grupă are între 12 și 14 cursanți

 

„Practica la Wantsome presupune atât lucrul alături de mentori, în timpul sesiunilor de curs, cât și teme pentru acasă. La finalul cursurilor, participanții vor avea primul lor proiect prin care să demonstreze ce au învățat în lunile de curs și prin care să poată conduce discuția în cadrul interviului tehnic, într-o zonă de confort și să poată confirma abilitățile dobândite în curs. În general, mentoratul presupune 70% practică pe bune, practică prin care încercăm să-i ajutăm, să-i sprijinim și să-i provocăm pe cursanți să învețe și să dobândească skill-uri tehnice valoroase pentru cariera lor. Din experiența de până acum, putem garanta că nu există «Nu pot!», există «Nu am practicat suficient!». Nimeni nu s-a născut IT-ist, ci a ajuns prin muncă și determinare. Acest lucru îi încurajăm noi să facă prin programele educaționale din portofoliu”, a explicat Iuliana Anton, fondatoarea Wantsome.

Despre Wantsome

Wantsome a fost înființată în 2017, la Iași, și este cea mai mare unitate de învățământ independent în IT din Nord-Estul României. În 2019, Wantsome a deschis un sediu în București și urmărește să atingă cât mai mulți din cei interesați de cursurile oferite. Până în prezent, Wantsome a înregistrat un număr de peste 1.000 de absolvenți, deține în portofoliu 49 de programe de mentorat susținute de 36 de traineri cu experiență, specialiști în IT.