Guvernul a majorat suma primită de medicii de familie pentru vaccinarea pacienţilor în cabinetele proprii

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, creşterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată, la 40 de lei/inoculare.

”Astfel, ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultaţia medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum şi monitorizarea şi raportarea reacţiilor adverse postvaccinare”, a transmis, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare şi a echipamentelor de protecţie utilizate în cabinetul medicului de familie.

Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021. (sursa: www.news.ro)