Joe Biden a adoptat o poziţie fermă faţă de China în primul său discurs într-o sesiune comună a Congresului

Preşedintele american Joe Biden a adoptat o poziţie fermă faţă de China în primul său discurs într-o sesiune comună a Congresului, promiţând să menţină o prezenţă militară a SUA în regiunea indo-pacifică, relatează Reuters.

Într-un discurs în mare parte concentrat pe dosarele interne ale SUA, Joe Biden a acordat o atenţie mai mare Chinei decât altor chestiuni de politică externă.

”China şi alte ţări se apropie rapid. Trebuie să dezvoltăm şi să stăpânim produsele şi tehnologiile viitorului”, a spus liderul de la Casa Albă la 100 de zile de la preluarea mandatului său.

Biden a identificat competiţia cu China drept cea mai mare provocare de politică externă cu care se confruntă SUA. El şi congresmenii democraţi, dar şi unii aleşi republicani au susţinut adoptarea unei atitudini mai dure faţă de Beijing. ”America se va opune practicilor comerciale incorecte care subminează industriile şi lucrătorii americani, precum subvenţii pentru companiile proprietate de stat şi furtul de tehnologie şi proprietate intelectuală americane”, a subliniat preşedintele Joe Biden.

De asemenea, liderul american a menţionat că i-a transmis preşedintelui chinez Xi Jinping că SUA vor menţine o prezenţă militară solidă în regiunea indo-pacifică, exact aşa cum Washingtonul face ”pentru NATO în Europa – nu pentru a porni un conflict, ci pentru a preveni unul”.

El le-a cerut congresmenilor să voteze un pachet legislativ care ar spori presiunile asupra Beijingului pentru respectarea drepturilor omului, ar trata problema dezechilibrului schimburilor comerciale şi ar stimula finanţarea dezvoltării noilor tehnologii în SUA pentru a face faţă mai eficient concurenţei din partea Chinei.

”America nu va face paşi înapoi în ceea ce priveşte angajamentele noastre faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi faţă de alianţele noastre”, a dat asigurări liderul american.

Joe Biden s-a referit şi la competiţia cu un alt rival geopolitic, Rusia. El a ţinut să reamintească faptul că i-a transmis clar preşedintelui rus Vladimir Putin că atacurile cibernetice şi amestecul Moscovei în alegerile din SUA vor avea consecinţe, dar a precizat că Washingtonul nu va căuta o escaladare a situaţiei.

Spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, actualul lider de la Casa Albă a afirmat că va lucra îndeaproape cu aliaţii SUA pentru a contracara ameninţările reprezentate de programele nucleare dezvoltate de Iran şi de Coreea de Nord. AGERPRES