Vlad Filat demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a anunţat miercuri că demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat (PLDM), informează joi Radio Chişinău.

În cadrul Consiliului Naţional Politic al formaţiunii, Vlad Filat a invocat „motive personale’, au declarat pentru UNIMEDIA surse din cadrul PLDM.

Interimatul funcţiei de preşedinte al liberal-democraţilor din Republica Moldova va fi asigurat de către vicepreşedintele PLDM, primarul oraşului Leova, Alexandru Bujorean.

Vlad Filat a fondat PLDM în anul 2007. În perioada 2009-2013 a fost prim-ministru al Republicii Moldova, iar în 2015 a fost condamnat la închisoare în dosarul furtul miliardului, dosar calificat de acesta drept unul politic. AGERPRES