VOPSITUL OUĂLOR

Continuăm să  parcurgem Săptămâna patimilor, cu greu detașați de toate mizeriile care se întâmplă la timpul prezent, în spațiul în care tot felul de chichirăi și chichirițe confundă societatea cu ghena de gunoi sau cu haznaua Evului Mediu. Cu greu ne abținem să nu răbufnim și să nu dăm de pământ cu stimabilii, dar, le promit eu, că nu-i voi uita și așa cum nici Darie nu a fost uitat, revenind și asupra lor cum doar un taifun care se răzgândește și se întoarce ne pune la lucru.

Dar, deocamdată, să dăm creștinismului ce este al său și să ne concentrăm detașați asupra Joii Mari. ”În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle de Paște. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică tot timpul anului. Dacă până acum au fost ocupate să facă curăţenie în case şi în curţi, de joi gospodinele lasă mătura jos şi încep să pregătească masa de Paşti. Tradiţia spune că Joia Mare, numită şi Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu sau în alte culori, după preferinţă. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare şi spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru se fac în amintirea celor care au murit. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace. 

Multe dintre obiceiurile pascale sunt legate de ou. Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare această zi, nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roşii duse la biserică şi sfinţite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină şi piatră.

La ţărani mai există tradiţia ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, având credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălelor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel ca pământul va da rod bun.

Ouăle de Paşte, potrivit tradiţiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Păresimilor”. Exista obiceiul ca de la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paşte. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paşti şi ouăle ce urmau să fie înroşite.

Chiar dacă ele erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Paştelui, însă, niciodată în Vinerea Mare.

Tradiţia populară mai spune că ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească. În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.

Ciocnitul  Ouălor, sacrificiu al divinităţii primordiale înfrumuseţată prin vopsire şi încondeiere, simbol al jertfei Domnului Iisus. Ciocnitul Ouălor este permis şi aşteptat cu nerăbdare de credincioşi după slujba de Înviere a Mântuitorului în noaptea Paştelui, până la Ispas-înălţarea Sa la ceruri.

Ouăle, vopsite în Joia Mare, se ciocnesc după anumite reguli de Paşte. Oul are trei părţi: vârful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.

Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă. Astfel, persoana mai în vârstă ciocneşte capul oului ţinut de partener, rostind cunoscuta formulă „Hristos a înviat!”, în timp ce acesta va răspunde cu cuvintele „Adevărat a înviat!”.

Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

În Joia Mare nu se doarme şi nu se spală haine

Există credinţa, în special la sate, că în cursul acestei zile nu este bine să dormi. Se spune că cine doarme în această zi va rămâne leneş un an întreg. Mai grav este dacă doarme o femeie. Aceasta va deveni “Joimăriţa”, iar ca pedeapsă, nu va mai fi capabilă de lucru tot anul.

Nu se spală haine în această zi, pentru că, după cum spune o vorbă din bătrâni, li se vor duce morţilor lături din spălături în loc de pomană.

Iată de ce oul face parte nu numai din farmecul vieții ci este adus de către creștini la masa Mântuitorului, cu moartea pe viață călcând.

ADI CRISTI

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.