Grupul de Inovație și Expertiză Socială (GIES), în colaborare cu Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) și cu sprijinul Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR), Asociația Națională a Nevăzătorilor din România (ANR), Roll-A-Ramps, Step-Hear România, Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (Universitatea Babeș-Bolyai) (BSD) și Asociația MagiDream, organizează miercuri, 5 mai, la cel mai mare eveniment online dedicat Zilei Europene Pentru Viață Independentă.
Organizat sub umbrela conceptului de accesibilitate, Forumul Naţional de Accesibilitate reunește personalități de marcă ale vieții politice, mediului academic, profesioniști din domeniile dezvoltării urbane, planificării, designului incluziv și comunicării alternative, cu scopul de a dezbate rolul accesibilizării în a asigura o viață independentă pentru cele 859.128 de persoane cu dizabilități.
„Sperăm ca prin acest eveniment național să conștientizăm societatea, instituțiile, companiile și mediul nonguvernamental asupra importanței accelerării proceselor de accesibilizare a mediului fizic și digital pentru a răspunde nevoilor tuturor persoanelor cu dizabilități” susține Dr. Mihai Tomescu, Președinte al Grupului de Inovație și Expertiză Socială.
Evenimentul poate fi vizionat, în mod gratuit, pe pagina de Facebook GIES https://www.facebook.com/gies.ngo, AMAIS (https://www.facebook.com/AMAis.ro) și Step-Hear România (https://www.facebook.com/StepHearRomania) în data de 5 mai 2021, începând cu ora 10:00.
În cadrul evenimentului vor participa Dragoș PÎSLARU (europarlamentar), Marius Constantin BUDĂI (deputat în Parlamentul României, Vicepreședinte al Camerei Deputaților), Oana ŢOIU (deputat în Parlamentul României, Președinte al Comisiei de Muncă), Florica CHERECHEȘ (Președinte Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții), Prof. univ. dr. Marian PREDA (Rectorul Universității din București), Adrian COVĂSNEANU (Secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor), Marian COMAN (CEO Step-Hear România), Cornel AMARIEI (CEO .lumen – Empowering The Blind),
Evenimentul este structurat pe două paneluri care vor aborda tema: „Orașul viitorului” și „Accesibilizarea comunicării și a mediului digital”. Sunt invitați ca în cadrul panelurilor să ia cuvântul reprezentați din partea Ordinului Arhitecților București, Asociației Metodelor Alternative de Integrare Socială, Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Step-Hear România, Institute for Housing and Urban Development Studies – IHS România, Grupul de Inovație și Expertiză Socială, .lumen – Empowering The Blind, Biblioteca Națională a României, Asociația Nevăzătorilor din România, Banca Mondială și Primăria Municipiului Galați.
Gazdele evenimentului: Dr. Mihai TOMESCU Președinte GIES, Dr. arh. Iris POPESCU Președinte AMAIS și Dr. Marian PĂDURE Videpreședinte GIES, BSD-UBB.