Breaking News

Peste o sută de deputaţi europeni cer eliberarea cetăţenilor armeni încă deţinuţi de Azerbaidjan

Peste o sută de deputaţi europeni le-au cerut marţi liderilor instituţiilor europene să intervină pentru a obţine eliberarea cetăţenilor armeni încă deţinuţi de Azerbaidjan în pofida unui acord de încetare a ostilităţilor în Nagorno-Karabah, relatează AFP.

„Uniunea Europeană nu poate lăsa Armenia în această situaţie insuportabilă”, susţin cei 121 de aleşi europeni semnatari ai unei scrisori adresate preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

Scrisoarea nu fusese primită până marţi, la sfârşitul dimineţii, dar va fi dat „un răspuns adecvat”, au dat asigurări purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă.

UE susţine soluţia negociată de OSCE între Armenia şi Azerbaidjan pentru a pune capăt ostilităţilor între cele două ţări în regiunea separatistă cu majoritate armeană Nagorno-Karabah, a reamintit purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell.

„Trebuie să ne folosim toată influenţa şi să utilizăm toate pârghiile aflate la dispoziţia noastră pentru a solicita ca Azerbaidjanul să respecte dreptul internaţional (…) pentru ca violenţa să nu aibă din nou întâietate în faţa dreptului”, insistă aleşii europeni.

Intervenţia UE ar trebui să permită obţinerea eliberării celor 245 de persoane deţinute în Azerbaidjan, precizează membrii Parlamentului European.

Reluarea ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan în septembrie 2020 s-a soldat cu circa 6.000 de morţi. Încetarea focului negociată de preşedintele rus Vladimir Putin a consacrat victoria Azerbaidjanului, în urma căreia acest stat a obţinut importante câştiguri teritoriale, dar a permis supravieţuirea unui Nagorno-Karabah redus ca dimensiuni.AGERPRES