Programul de convergenţă a fost aprobat în cadrul şedinţei Guvernului, conţinând reforme pe care şi le asumă Executivul în domenii precum sistemul de pensii, salarizare, companii de stat, administraţie publică, a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu.
„În şedinţa de Guvern de astăzi am aprobat Programul de convergenţă al României, lucru foarte important pentru că, în acest moment, avem deja Strategia fiscal-bugetară, avem Programul de convergenţă şi vom avea şi PNRR. În toate sunt reforme pe care şi le asumă acest Guvern, reforme în sistemul de pensii, salarizare, companii de stat, administraţie publică. Toate aceste reforme se regăsesc în aceste programe. Important: acest program de convergenţă apare înaintea aprobării PNRR, ceea ce arată că acest Guvern este clar, doreşte reformă şi veţi vedea aceste reforme şi în PNRR”, a declarat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a menţionat că a discutat cu miniştrii despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cerându-le implicare directă pentru finalizarea cât mai rapidă a acestuia.
„La finalul şedinţei, am avut o discuţie cu tot Guvernul despre PNRR şi despre ceea ce o să discutăm săptămâna viitoare la Bruxelles şi le-am cerut încă o dată miniştrilor implicare directă, în acest moment, pentru a finaliza planul cât mai repede”, a subliniat prim-ministrul. AGERPRES