Până pe 2 mai, 1.128 de cazuri cu variante ale virusului SARS-CoV-2 care determină îngrijorare

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat joi că, până la data de 2 mai, au fost raportate 1.690 de secvenţieri şi au fost confirmate 1.128 de cazuri cu variante ale virusului SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.

Potrivit informării săptămânale, cele şapte laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt Institutul ‘Cantacuzino’, Institutul „Matei Balş”, MedLife, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau” şi CRGM al SCJU Craiova, „Pro Vitam” Sfântu Gheorghe.

Au fost confirmate 1.128 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care cu varianta britanică (B.1.1.7) – 1.114, cu varianta sud-africană (B.1.351) – 5 şi cu varianta braziliană (P.1) – 9.

„La unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.1.7, având judeţ de infectare Suceava, a fost depistată mutaţia E484K. La unul din cazurile confirmate cu linia genetică B.1.351, având judeţ de infectare Ilfov, a fost depistată mutaţia E484K. La unul din cazurile confirmate cu linia genetică P.1, infectat în municipiul Bucureşti, a fost depistată mutaţia E484K. Mutaţia E484K nu reprezintă ea însăşi o nouă variantă, ci este o mutaţie care a fost identificată iniţial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) şi, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutaţia se află în proteina spike şi pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului şi, posibil, asupra eficacităţii vaccinale, în sensul scăderii acesteia”, afirmă sursa citată.

Conform INSP, până la data de 2 mai, rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare (VOC) a fost de 67%.

Au fost înregistrate şi comunicate la INSP-CNSCBT 30 decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), dintre care 27 cu varianta britanică (B.1.1.7) şi 3 cu varianta braziliană (P.1).AGERPRES