Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România stă „extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România stă „extraordinar de bine” în ceea ce priveşte campania de vaccinare anti-COVID-19, arătând că joi se va depăşi numărul de 100.000 de persoane imunizate într-o zi.

„Noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare, în altă parte lucrurile sunt încă în organizare şi nu cred că sunt multe locuri unde cetăţenii se pot duce pur şi simplu la vaccinare”, a spus şeful statului, după ce a vizitat centrul de imunizare anti-COVID de la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa.

Şeful statului a amintit că de la sfârşitul acestei săptămâni doritorii vor putea să se prezinte la centre pentru vaccinare fără programare în platforma online.

„Am intrat, realmente, într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise nonstop la spitalele militare, unde cei care doresc să se vaccineze se pot, pur şi simplu, prezenta şi se vaccinează. Am renunţat, practic, la toată birocraţia şi începând din această săptămână, din sfârşitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localităţile din toată ţara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunţ prealabil, fără înscriere pe platformă, oricine se poate prezenta direct la centru şi se poate vaccina. Suntem în situaţia foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă”, a spus el.

 

El a precizat că urmează noi acţiuni şi că joi va fi depăşită cifra de 100.000 de persoane vaccinate într-o zi.

„Sunt planificate centre cu prezenţă nonstop, 24 de ore, sunt planificate maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise. Am aflat de la domnul colonel doctor Gheorghiţă că astăzi (n.r. joi) vom depăşi suta de mii de persoane vaccinate într-o zi şi vom ţine ritmul şi, dacă este nevoie, îl vom creşte, în aşa fel încât în cel mai scurt timp un număr mare de cetăţeni români şi cei rezidenţi aici să poată fi vaccinaţi”, a mai spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că, deşi în fiecare zi sunt mai puţine persoane infectate cu COVID-19, la terapie intensivă sau mai puţine decese, pandemia nu a dispărut şi a făcut un nou apel la vaccinare.

„Virusul este în societate. Este foarte clar că, până când avem un număr mare de români vaccinaţi, trebuie să respectăm în continuare restricţiile, dar reiau apelul meu: haideţi să ne vaccinăm, ca să revenim la normalitatea noastră, pe care ne-o dorim atât de mult! Vă invit pe toţi să mergeţi să vă vaccinaţi”, a adăugat Iohannis.

De asemenea, el s-a declarat foarte plăcut impresionat de modul de organizare a centrului de vaccinare de la Spitalul Militar din Constanţa, unde a precizat că au fost vaccinate, miercuri şi joi, peste 500 de persoane.

„Este organizat impecabil, cu toate că este în condiţii de container, deci centru improvizat”, a menţionat Iohannis.

La eveniment a fost prezent şi premierul Florin Cîţu. AGERPRES