Serviciul de Protecţie şi Pază este unul dintre pilonii securităţii naţionale, fiind o instituţie fundamentală, care asigură impecabil securitatea obiectivelor de importanţă naţională şi a demnitarilor în plan intern şi extern, a transmis, vineri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
„Astăzi, de Ziua Serviciului de Protecţie şi Pază, transmit „La Mulţi Ani” tuturor ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul acestei instituţii esenţiale de securitate, care dă dovadă, zi de zi, de profesionalism şi dedicare. SPP a reprezentat cu onoare, de-a lungul timpului, imaginea României, prin profesioniştii care s-au aflat alături de demnitarii români, dar şi de cei străini care vizitează România, precum şi prin activitatea pe care o desfăşoară în organizaţii internaţionale şi misiuni externe. Serviciul de Protecţie şi Pază este unul dintre pilonii securităţii naţionale, consacrându-se drept o instituţie fundamentală, care asigură impecabil securitatea obiectivelor de importanţă naţională şi a demnitarilor în plan intern şi extern”, a scris Orban pe Facebook.
El a arătat că ofiţerii şi subofiţerii SPP sunt la înălţimea unor standarde de elită, îndeplinindu-şi cu succes atribuţiile de securitate.
„Profesioniştii SPP au devenit exemplari, de-a lungul timpului, pentru misiunile pe care le-au executat în afara ţării, fiind apreciaţi la superlative toate structurile similare din alte state. Ofiţerii şi subofiţerii SPP sunt la înălţimea unor standarde de elită, pe care chiar ei le-au impus în domeniu drept repere obligatorii de urmat! La acest moment aniversar, felicit Serviciul de Protecţie şi Pază pentru activitatea desfăşurată în slujba statului român şi pentru profesionalismul desăvârşit pe care îl probează permanent, îndeplinindu-şi cu succes atribuţiile de securitate”, a adăugat Ludovic Orban. AGERPRES/