Sâmbătă, 8 mai, la Iaşi se va deschide primul centru de vaccinare anti-COVID-19 direct din mașină (drive through). Potrivit autorităţilor locale, acesta va fi amenajat în parcarea ERA Shopping Park de la ieşirea din municipiul Iaşi către Târgu Frumos şi va funcționa între orele 8.00 și 20.00. Vaccinul folosit este cel produs de compania Pfizer BioNTech, iar rapelul va putea fi făcut la orice centru de vaccinare. Doritorii vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate. Inițiativa aparține Instituției Prefectului – Județul Iași și este implementată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, al Direcției de Sănătate Publică Iași și al companiei care deține complexul comercial. (E.M.)