Bugetul Iaşului, din nou pe masa consilierilor locali. Ce şanse sunt ca documentul să fie aprobat

Consilierii locali ieşeni se vor întruni luni, 10 mai, de la ora 10.00, în şedinţă extraordinară pentru aprobarea bugetului municipiului Iaşi. După ce, în urmă cu două săptămâni, proiectul de buget propus de Executivul Primăriei a fost respins de plen, la un singur vot diferenţă, prin abţinerea consilierilor USR-PLUS şi ieşirea din sală a reprezentanţilor PSD, de această dată perspectivele ca Iaşul să aibă, în sfârşit, buget sunt mai optimiste, în condiţiile în care o parte dintre amendamentele propuse de USR-PLUS şi PSD au fost aprobate în cadrul şedinţelor reunite ale Consiliului Local.

“Astăzi (vineri, 7 mai – n.r.), în Comisiile Reunite, am propus mai multe amendamente pentru a încerca să echilibrez măcar puțin și gradual această stare de fapt. Cele 4 amendamente, care ar fi scăzut cam 4% din Secțiunea de Funcționare și ar fi crescut pe cea de Dezvoltare, au fost respinse de PNL, PSD și PMP. Nu e lupta pierdută, pentru că voi insista și în plen, luni, avizul de azi fiind consultative. Au trecut, și e bine măcar atât, amendamentele privind două rapoarte externe de audit la CTP și Veolia-CET (preluare). Totuși, aici se duc multe subvenții și ceva nu e în regulă, iar punctele termice pot fi modernizate și astfel se pot economisi zeci de milioane de lei. Cumulat, sper la 50-60 milioane pe an. Dar asta se va vedea în timp. Amendamentul meu privind proiectarea a încă 10 tronsoane de blocuri cu 180 locuințe sociale a trecut, și e deja în Buget. Alte 72 de apartamente sociale vor fi gata anul acesta. Mi-am propus ca anual să insist pentru un minim de 300 de locuințe”, a declarat consilierul USR-PLUS Iulian Huşanu, preşedintele comisiei sociale din Consiliul Local, într-o postare pe pagina proprie de socializare.

Acesta a adăugat că, în cadrul comisiilor reunite au trecut şi amendamentele depuse de USR-PLUS privind zona Bucium. “Anul acesta ne apucăm de modernizarea Șoselei Bucium, proiectăm lărgirea și modernizarea Pasajului Socola, varianta Vămășoaia, și subtraversarea spre Calea Chișinăului, sunt pregătite pentru PNRR (program european) (120 milioane fiind mulți bani pentru Bugetul Local). Trei Fântâni e deocamdată la CNAIR, deci nu ne rămâne decât să sperăm mai rapid la o variantă de ocolire pentru Șoseaua de Centură, pentru ca această stradă mult prea distrusă dar și aglomerată să poată să fie predată către municipalitate pentru modernizare. Au mai avut succes și unele amendamente depuse de mine privind lucrări și dotări la unele școli și spitale, modernizări de străzi, etc”, a afimrat Iulian Huşanu.

Potrivit proiectului de buget propus de Executiv, valoarea veniturilor este estimată la suma de 1.167.008.210 lei (circa 236 de milioane de euro), iar cea a cheltuielilor la 1.215.608.210 lei (circa 247 de milioane de euro), diferența de 48.600.000 lei urmând a fi finanțată din excedentul anilor precedenți. Pentru secțiunea de funcționare vor fi alocați 635.576.720 lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 580.031.490 lei (din care circa 60% reprezintă sume primite de la Uniunea Europeană / alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări).

La bugetul local se adaugă bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (spitalele „Sf. Spiridon”, „Dr. C. I. Parhon și de Recuperare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat – 71, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Poliția Locală, Direcția Creșe, Direcția de Asistență Socială, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Ateneul Național, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” și Editura Junimea), care vizează cheltuieli de 355.574.670 lei și venituri de 338.582.190 lei, diferența provenind din excedentul anilor anteriori.

Astfel, bugetul general al Municipiului Iași pe acest an are o valoare totală de 1.571.182.880 lei (aproximativ 319 milioane de euro). (E.M.)