Breaking News

Iubitorii muzicii clasice pot să-şi cumpere bilete pentru concertele şi recitalurile din cadrul Concursului Enescu organizate la Ateneu

Iubitorii muzicii clasice pot să-şi cumpere, începând de vineri, bilete pentru concertele şi recitalurile din cadrul Concursului Enescu organizate la Ateneu, în perioada 12 – 23 mai, accesul urmând a se face cu îndeplinirea condiţiilor sanitare, numărul de locuri oferite spre vânzare fiind pentru 30% din capacitatea sălii.

Accesul publicului se va face în baza biletului nominal, a unui document de identitate, precum şi a prezentării documentului oficial care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 sau test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea concertului sau test anticorpi (SARS-CoV-2 – anticorpi neutralizanţi anti-proteina spike), potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

Purtarea măştii de protecţie sanitară este obligatorie.

Biletele vor fi vândute exclusiv online pe site-ul www.festivalenescu.ro, prin intermediul platformei Eventim, sau direct de pe site-ul Eventim. În cazul în care vor rămâne bilete disponibile pentru un concert, doar în ziua respectivului eveniment, Eventim va organiza un punct de vânzare la intrarea în Ateneul Român, deschis numai în ziua concertului în intervalul orar 16,00 – 18,00.

Preţul biletelor în sala Ateneului este de 65 lei per concert sau recital. Nu se pun în vânzare abonamente pentru locurile în sală. În paralel cu locurile în sală, continuă vânzarea de bilete şi abonamente online, pe site-ul festivalului sau prin platforma Eventim.

Totodată, 50 de elevi şi studenţi la muzică vor avea acces gratuit la Ateneu pentru a urmări recitalurile din semifinale, pe bază de înscriere pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Concurenţii selecţionaţi în finale vor susţine un concert cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta unor dirijori cunoscuţi la nivel internaţional – Nicolas Altstaedt, Wilson Hermanto şi John Axelrod. Finalele vor avea loc pe 15 mai – violoncel, 19 mai – vioară şi, respectiv, 23 mai – pian. AGERPRES