România are nevoie de infrastructură, iar proiectele în materie vor fi făcute în termenul asumat, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că va discuta acest subiect şi în cadrul vizitei de la Bruxelles în care va merge în această săptămână.
„Am vrut neapărat să văd acest proiect, am avut anul trecut discuţii cu domnul ministru despre finanţare, m-a convins, am reuşit să alocăm resursele şi astăzi se văd şi rezultatele. Şi am înţeles şi eu acum importanţa acestui pod pentru această zonă, pentru judeţul Satu Mare. Problema pe care o văd şi pe care o vom remedia în această guvernare este că începem proiecte de infrastructură şi apoi durează, şi durează. Şi acest proiect, înţeleg că a fost în 2007 prima intenţie, dar în 2015 a fost pregătit şi abia acum putem să vedem că se apropie de finalizare. Ceea ce pot să vă garantez eu e că nu se va mai lucra aşa de acum înainte”, a declarat Florin Cîţu, marţi, aflat în vizită la şantierul variantei de ocolire a municipiului Satu Mare.
Şeful Executivului a adăugat că Guvernul a învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, atât pe finanţări din fonduri europene, cât şi pe finanţările de la buget.
„Şi toate aceste proiecte de infrastructură pe care le pornim acum, şi aţi văzut că a fost deja Sibiu-Piteşti şi A7 şi sunt mai multe şi aici continuăm, vor fi făcute exact în termenul pe care ni-l asumăm de la început. Aici am vorbit şi clar acest pod va fi terminat până la finalul anului, este asumată, resursele financiare sunt puse la dispoziţie, trebuie doar să continuăm. Dar nu este doar despre acest obiectiv, este despre obiectivele de infrastructură din România care au fost tărăgănate ani de zile. Vom modifica şi legislaţia şi vom avea şi resursele ca de acum înainte să începem şi să avem un termen pentru finalizare, să ne ţinem de termene. România are nevoie de infrastructură şi ştiţi foarte bine că este şi unul dintre obiectivele pentru care merg astăzi la Bruxelles”, a declarat Cîţu. AGERPRES