Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO) a atras, prin centrul de cercetare TRANSCEND, suma de 2.5 milioane de euro
pentru dezvoltarea cercetării în domeniul nanomedicinei.
Centrul de Cercetare TRANSCEND a câştigat unul dintre cele mai prestigioase proiecte europene de cercetare şi inovare.
Finanţarea, în valoare de 2.5 milioane de euro, a fost acordată prin programul H2020, topicul WIDESPREAD-06-2020 – ERA Chairs, pentru proiectul «Creşterea şi consolidarea excelenţei în cercetarea biomedicală interdisciplinară în centrul de cercetare TRANSCEND » (ESEI-BioMed, nr. 952390) care se va derula timp de şase ani (01.01.2021 – 31.12.2026). În prezent, acest proiect, care este al doilea câştigat de România, este cel mai mare pentru dezvoltarea cercetării în nanomedicină.
Finanţarea va contribui la formarea şi dezvoltarea unei echipe de cercetători ştiinţifici de top care vor fi integraţi în Laboratorul de Nanotehnologie ce urmează a fi înfiinţat.
Proiectul este coordonat de către dr. Brînduşa Drăgoi, cercetător ştiinţific, împreună cu prof. dr. Radu Iliescu, profesor de farmacologie şi prorector pentru Strategie instituţională la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T Popa” din Iaşi şi cercetător în centrul TRANSCEND, şi prof. dr. Eugen Carasevici, iniţiatorul şi susţinătorul grupului de cercetare TRANSCEND. În prezent, echipa de cercetători ştiinţifici este constituită din cadre formate în diverse discipline medicale, biologice şi chimice, marea majoritate având experienţa internaţională. Acest punct forte este o garanţie că ESEI-BioMed nu este doar un proiect, ci locul de întâlnire al unor gânduri şi năzuinţe comune care să se transforme în realitate.
Echipa ERA-Chair care se va constitui va fi condusă de către un cercetător ştiinţific şi manager al activităţii de cercetare cu rezultate remarcabile recunoscute la nivel internaţional în domeniul nanomedicinei, ERA-Chair holder. Misiunea acestuia este de a implementa modificările structurale necesare în TRANSCEND astfel încât, după finalizarea proiectului, centrul să devină un reper în cercetarea nanobiomedicală atât la nivel naţional cât şi european.
Se aşteaptă ca implementarea acestui proiect să aibă impact pe mai multe niveluri. Primul şi cel mai important efect trebuie să se resimtă la nivelul resursei umane, care reprezintă o componentă critică în dezvoltarea cercetării şi în inovare. Aceasta reorganizare va fi centrată pe principiul “the right people, with the right skills, în the right jobs”. Odată reorganizată echipa, următoarea consecinţă ar trebui să se resimtă la nivelul cercetării şi inovării când se aşteaptă extinderea temelor de cercetare şi creşterea calităţii rezultatelor precum şi a potenţialului de transfer tehnologic. Această etapă va fi obligatorie, dar şi o garanţie pentru deschiderea unui dialog cu liderii politici şi reprezentaţii legali astfel încât rezultatele cercetării desfăşurate în TRANSCEND să poată avea un impact pozitiv asupra societăţii şi a serviciilor medicale, cu precădere în zona afecţiunilor cronice.
Deschiderea oficială a proiectului va avea loc joi, 13 mai, la ora 11.30, la sediul din str. General Henri Mathias Berthelot nr. 2-4, Amfiteatrul IRO, etaj 7.