Festivalul „Ceau,Cinema!” de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 15- 18 iulie, va dedica ediţia din acest an filmului românesc, pelicula „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), în regia lui Bogdan Theodor Olteanu, urmând să deschidă evenimentul cinematografic, în prima sa proiecţie din ţară.
Capul de afiş al ediţiei va fi „Otto Barbarul” (2020), care marchează debutul regizoarei Ruxandra Ghiţescu.
Întrucât filmele noi nu au putut ajunge la public din cauza închiderii cinematografelor, a VIII-a a Festivalului „Ceau, Cinema!” îşi propune să susţină cinematografia română şi să le ofere cineaştilor şansa de a-şi arăta filmele în proiecţii fizice şi de a se întâlni cu spectatorii, arată un comunicat al organizatorilor, remis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, întregul program se va axa pe cinematografia română, puternic afectată de criză, iar competiţia va fi formată exclusiv din filme ale unor cineaşti aflaţi la început de drum, care acum au nevoie mai mult ca oricând de sprijin. Primele două titluri dezvăluite din competiţie sunt „Mia îşi ratează răzbunarea” şi „Otto Barbarul”, filme care au avut premiera în festivaluri internaţionale importante anul trecut şi care vor putea fi văzute pentru prima dată în cadrul „Ceau, Cinema!” de la Timişoara.
„Deşi situaţia dificilă şi imprevizibilă a finanţărilor şi prelungirea pandemiei creează în continuare destule incertitudini, am hotărât să organizăm totuşi o nouă ediţie limitată a festivalului. Vrem să fie o ediţie a OPTimismului şi a unui restart. De aceea, vom pune accentul pe cinematografia română tânără sau la început de drum. Inspiraţi de filmul ‘Otto Barbarul’, dar şi de alte titluri din program pe care urmează să le anunţăm, ne propunem o ediţie mai punk, pentru a arăta că Film’s Not Dead”, spun organizatorii.
Cu premiera mondială în competiţia dedicată regizorilor aflaţi la primul sau la al doilea film a Festivalului de la Varşovia şi inclus în competiţia principală a Festivalului Premiers Plans de la Angers, „Mia îşi ratează răzbunarea” este al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu. După o despărţire violentă, Mia, o tânără actriţă, e hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit. Pe măsură ce planul ei se conturează, Mia şi grupul său de prietene redefinesc noţiunea de feminitate. Protagonista este interpretată de Ioana Bugarin, actriţă originară din Timişoara.
În „Otto Barbarul”, un adolescent punk în vârstă de 17 ani, jucat de Marc Titieni, se confruntă cu pierderea iubitei (Ioana Bugarin). Otto devine captiv într-un cerc vicios creat de părinţi, bunicul său, mama iubitei sale şi ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supravieţui, Otto trebuie să-şi înfrunte sentimentele şi vinovăţia. Debutul în lungmetraj al regizoarei Ruxandra Ghiţescu a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de Film de la Sarajevo.
Identitatea vizuală a ediţiei din acest an este asigurată de artistul Benedek Levente.
Proiecţiile vor avea loc în aer liber, dar şi în interior dacă situaţia o va permite, cu respectarea normelor impuse de autorităţi.
„Ceau, Cinema!” este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Partener strategic – coordonator program de educaţie cinematografică este Asociaţia Culturală Contrasens, prin programul „The Other Europe’s Cinema” şi este sprijinit de Groupama Asigurări, Institutul Francez din Timişoara, Faber, Filarmonica Banatul, La Două Bufniţe, Institutul Balassi – Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti, Institutul Polonez din Bucureşti, Claudia Roşu. AGERPRES