Ministerul Culturii: Biletele pentru evenimentele pilot pot fi cumpărate doar online

Biletele de intrare la evenimentele pilot cu spectacole în săli, în condiţii cât mai relaxate, pot fi achiziţionate doar online.

„Momentan, în această etapă ce vizează evenimentele la interior, vor avea acces doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19, urmând ca pe viitor, în funcţie de evoluţia epidemiologică, să se extindă către toţi iubitorii de artă”, precizează Ministerul Culturii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

* Pentru Gala Extraordinară „Libera Musica”, de la Opera Naţională Bucureşti, ce va avea loc vineri, începând cu ora 19,00, biletele pot fi cumpărate accesând link-ul: http://tickets.operanb.ro;

* Spectacolul „Dineu cu proşti” de Francis Veber, ce va avea loc la data de 15 mai, începând cu ora 19,00, la Teatrul Naţional Bucureşti, biletele se pot cumpăra deschizând link-ul https://www.mystage.ro/bilete/Dineu_cu_prosti_-_Program_Pilot-2690?af=15/#/r=17910;

* Pentru „FAUST” de Charles Gounod, eveniment pilot organizat de Opera Naţională Română Cluj-Napoca, sâmbătă, 15 mai, începând cu ora 19,00, doritorii pot achiziţiona bilete online de la adresa: https://www.bilete.ro/faust/faust-de-charles-gounod-15-mai-2021/.

Participanţii trebuie să aibă în vedere că accesul se face pe bază de carte de identitate şi că, în urma participării la oricare din evenimentele pilot, va fi o monitorizare timp de 14 zile, mai informează ministerul. AGERPRES