Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, în timpul unei vizite în Suceava, că de la 1 iunie vor urma alte măsuri de relaxare decât cele anunţate joi, dar dacă campania de vaccinare nu merge „în direcţia corectă”, se poate trage şi „frâna de mână”, respectiv să se adopte „mai încet” aceste măsuri.
„Nu ne uităm doar la rata de vaccinare, ne uităm şi la pozitivare, sunt mai mulţi indicatori. Dar dacă vaccinarea nu merge în direcţia corectă, putem să tragem şi frâna de mână, până la urmă nu putem să ne jucăm cu aceste lucruri. Să venim mai încet cu aceste măsuri. Dar eu cred că românii vor din nou evenimente private, nunţi, botezuri, vor să meargă la concerte, vor să meargă la mare, am încredere că este o motivaţie foarte bună să se vaccineze”, a spus Cîţu, fiind întrebat dacă vor mai fi luate măsuri de relaxare şi în cazul în care nu creşte rata de vaccinare.
Premierul a reiterat că unele măsuri de relaxare au fost luate mai repede de 1 iunie pentru că vaccinarea merge foarte bine în România.
„Noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie pentru că am avut succes în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare. S-au întâmplat mai rapid decât ne aşteptam şi atunci am venit cu aceste măsuri mai repede, pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a spus Cîţu.
El a lăudat iniţiativa deschiderii centrelor de vaccinare de tip drive-thru în ţară.
„E important să avem astfel de centre de vaccinare drive-trhu, care fac ca lucrurile să se mişte foarte uşor şi confortabil pentru fiecare, te vaccinezi în maşină, ce poate fi mai confortabil de atât? Înţeleg că a început astăzi şi un maraton al vaccinării (la Suceava – n.r.), maratoane care vor fi în toate municipiile de judeţ din ţară, în perioada următoare, pe toată vara. (…) E important ca cei vaccinaţi să-şi convingă rudele, prietenii, pe toată lumea să vină să se vaccineze. Este singura soluţie de a trece la următoarea etapă, etapa post-pandemie, în care ne concentrăm din nou pe economie”, a declarat premierul.
Florin Cîţu a spus că nu se mai doreşte reintroducerea obligativităţii purtării măştii în spaţii publice deschise anul acesta.
„Măsurile pe care le-am luat cu siguranţă vrem să rămână aşa. Masca în spaţiul public vrem să nu mai trebuiască să o introducem până la finalul anului, dar asta depinde foarte mult de rata de vaccinare”, a declarat Cîţu.
Premierul Florin Cîţu se află vineri în judeţul Suceava, unde are programate mai multe vizite şi întâlniri. El a vizitat două centre de vaccinare anti-COVID şi urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii HoReCa. AGERPRES