Primăria dă asigurări că doar copacii uscaţi, bolnavi sau afectaţi de intemperii vor fi îndepărtaţi din oraş

În urma numeroaselor sesizări primite de la ieșeni, instituții publice, asociații de proprietari și agenți economici cu privire la arborii uscaţi de la marginea arterelor de circulaţie, dar şi la cei dintre blocurile din cartiere, echipele Servicii Publice SA fac intervenții punctuale pentru toaletarea sau, acolo situația o impune, pentru înlăturarea copacilor care au devenit un pericol iminent pentru pietoni și autovehicule.

Fiecare intervenție în parte a fost analizată și aprobată de Comisia specială de ordonare a vegetaţiei de la nivelul Municipiului Iaşi. Din această comisie mixtă fac parte specialiști de la Academia Română – Filiala Iași, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Primăria Municipiului Iași și Servicii Publice SA. Pe lângă analiza și aprobarea acestei comisii, fiecare intervenție are și avizul Agenției pentru Protecția Mediului Iași. Operațiunile de îndepărtare a arborilor uscați sunt făcute, pe bază de notă de comandă, de către echipele SC Servicii Publice SA, după marcarea corespunzătoare a acestora de către reprezentanții Direcției Silvice Iași.

“Subliniem faptul că deciziile de tăiere a unor arbori nu sunt aplicate decât după ce toate celelalte posibilități de eliminare a pericolului sunt epuizate. Toți arborii eliminați vor fi înlocuiți cu alți copaci din specii foioase în următorul sezon de plantări (octombrie – noiembrie)”, precizează reprezentanţii municipalităţii într-un comunicat.

În această perioadă, SC Servicii Publice SA va elimina, pe bază de note de comandă, aproape 100 de arbori uscați periculoși din toate zonele orașului. Astfel, în cursul săptămânii viitoare, echipele municipalității vor îndepărta 14 copaci din zona Centru – Podu Roș. Unul dintre aceștia este un tei uscat în totalitate și care prezintă un pericol iminent de prăbușire aflat pe bulevardul Ștefan cel Mare, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Copacul se află în zona căii de acces spre intrarea A a sediului Primăriei, este înclinat și reprezintă astfel un risc major pentru cetățenii care apelează la serviciile municipalității. Situația acestuia a fost analizată în mai multe ședințe ale Comisiei speciale de ordonare a vegetaţiei, începând de anul trecut, ultima dată pe 20 aprilie 2021, când s-a decis îndepărtarea sa.

Reprezentanții municipalității au făcut mai multe studii și analize privind starea teiului și, deși au fost implicați mai mulți specialiști, acesta nu a putut fi salvat. Astfel, potrivit unei adrese a Oficiului Fitosanitar Iași din 26 mai 2020, „arborele este uscat și nu a dezvoltat aparatul foliar care să asigure hrănirea acestuia. Pe scoarța arborelui s-au dezvoltat carpoforii specifici ciupercilor din subîncrengătura Bazidiomycotina, atacul acestora contribuind la declinul fiziologic”.