Mai mult de 200 milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate în statele Uniunii Europene, unde aproape 53 milioane de persoane sunt deja vaccinate integral, conform unui calcul realizat de AFP din surse oficiale disponibile până marţi, ora 08:30 GMT.
În cele 27 de state membre au fost administrate cel puţin 200,11 milioane de doze unui număr de 148 milioane de persoane, reprezentând 33,2% din populaţia UE.
Dintre acestea, cel puţin 52,90 milioane au fost vaccinate complet (cu cele două doze necesare în cazurilor vaccinurilor de la Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, sau cu vaccinul în doză unică de la Johnson & Johnson), adică 11,8% dintre locuitori.
Malta se remarcă în acest cadru, având 32,5% din populaţie vaccinată integral, iar 64% cu cel puţin o doză.
La polul opus, Bulgaria pare să bată pasul pe loc: doar 10,2% dintre locuitori au primit o primă doză de vaccin şi 6% sunt complet vaccinaţi.
În Franţa au fost administrate 29,63 milioane de doze unui număr de 20,66 milioane de locuitori, însemnând 30,6% din populaţie. De schema completă de vaccinare au beneficiat 9,13 milioane de francezi, adică 13,5% din total.
În Germania, 36,8% dintre locuitori au primit cel puţin o doză, în vreme ce 11,1% sunt complet vaccinaţi.
Pentru comparaţie, peste 47,7% dintre locuitorii Statelor Unite au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 37,4% sunt complet vaccinaţi. În Marea Britanie, aproximativ 54% din populaţie a fost vaccinată cu prima doză, la aproape 30% din populaţie vaccinată cu schema completă.
Uniunea Europeană, centru crucial al producţiei mondiale de vaccinuri, a exportat aproape tot atâtea doze de vaccin anti-COVID-19 fabricate pe teritoriul său câte a păstrat pentru ea.
Bruxellesul a instituit la sfârşitul lui ianuarie un mecanism de autorizare a exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19, pentru a controla livrările spre ţările unde situaţia sanitară era considerată mai bună şi exporturile producătorului AstraZeneca, acuzat că nu a onorat comenzile către UE, în beneficiul altor state, în special Marea Britanie.
De la începutul lunii februarie şi până la data de 11 mai, UE a aprobat 941 de cereri de export, pentru un total de 204 milioane de doze având ca destinaţie 45 de ţări şi teritorii (printre care Hong Kong, Chile, Canada, Israel, Turcia ş.a.), conform datelor Comisiei Europene.
Uniunea Europeană a livrat şi în Statele Unite, ele însele mari producătoare de vaccinuri, dar care nu exportă practic deloc, ceea ce a făcut Bruxellesul să lanseze apeluri la mai multă ‘reciprocitate’.
Până în prezent, UE a respins o singură cerere de export, de vaccinuri de la AstraZeneca spre Australia. AGERPRES