Membrii Comisiei de politică externă a Senatului condamnă ferm atacurile cu rachete îndreptate împotriva statului Israel de către organizaţia teroristă Hamas şi de către alte organizaţii teroriste, a afirmat, marţi, preşedintele Comisiei, Titus Corlăţean după o întâlnire cu ambasadorul David Saranga.
Diplomatul israelian a avut, marţi, la Palatul Parlamentului, o întrevedere cu membrii Comisiei de politică externă a Senatului.
„Dreptul internaţional şi Carta ONU legitimează în mod clar dreptul la autoapărare al statului Israel. Există această preocupare în România faţă de populaţia civilă nevinovată de ambele părţi – israeliană şi palestiniană. (…) Am salutat preocuparea autorităţilor israeliene că în această operaţiune de răspuns legitimă să limiteze cât se poate de mult victimele civile nevinovate. Din păcate, Hamas se foloseşte de scutul uman civil nu doar în amplasarea capacităţilor sale militare sau cibernetice în şcoli sau spitale, dar foloseşte şi emoţia în sânul comunităţii palestiniene sau în cadrul altor state, şi aici radicalizarea este un obiectiv urmărit. Este o poziţie a membrilor Comisiei de politică externă, că în absenţa unor condiţii favorabile care să permită un proces de pace (…) cu existenţa a două state – palestinian şi israelian – care să coexiste în pace, întotdeauna vor exista riscuri de securitate”, a declarat Corlăţean.
Senatorul PSD a subliniat că, în conflictul israeliano-palestinian, România a susţinut consecvent „un proces care pas cu pas să readucă posibilitatea unor negocieri, unor soluţii politice pentru pace”.
„Respingem acest gen de conduită al unor organizaţii teroriste care generează insecuritate şi victime”, a adăugat Titus Corlăţean.
Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului şi-a exprimat mulţumirea că, în cazul unor cereri ale românilor din Fâşia Gaza, aceştia vor putea fi „extraşi” de acolo.
„Există o comunitate originară din România de 400.000 de oameni, 700.000 la a doua generaţie în Israel, dar şi în teritoriile palestiniene există o comunitate originară din România. Mulţumesc pentru informaţie domnului ambasador – dacă vor fi cazuri de români, familii cu copii, din Gaza va exista cooperarea respectivă pentru a putea să-i extragem pe cetăţenii români care eventual ar solicita sprijin”, a punctat Corlăţean. AGERPRES