Activităţile didactice de predare din semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021 se vor desfăşura în continuare în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăţilor, informează miercuri Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
„Miercuri, 19 mai 2021, după consultarea tuturor actorilor implicaţi în comunitatea academică, conducerea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a luat decizia de a păstra aceleaşi măsuri de prevenţie în vederea limitării evoluţiei cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în rândul profesorilor, studenţilor şi personalului administrativ din cadrul SNSPA, chiar dacă au fost adoptate măsuri generale de relaxare, la nivel naţional. Astfel, activităţile didactice de predare din semestrul al II-lea al anului universitar 2020-2021 se vor desfăşura în continuare în sistem online, pe platformele de tip e-learning ale facultăţilor. De asemenea, sesiunea de examene se va desfăşura online, precum şi examenele de finalizare a studiilor de licenţă şi de masterat”, informează SNSPA într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, admiterea din acest an la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat ale SNSPA se va desfăşura în mediul online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro, conform calendarului anunţat.
Modalitatea de organizare a activităţilor didactice şi de cercetare în noul an universitar 2021-2022 se va decide pe parcursul lunii septembrie 2021, în funcţie de situaţia epidemiologică la nivel naţional.
„De la începutul pandemiei, sănătatea studenţilor şi a angajaţilor din cadrul SNSPA a reprezentat principala preocupare a conducerii universităţii. SNSPA a fost prima universitate din România care a dispus luarea unor măsuri de prevenţie pentru diminuarea răspândirii virusului COVID-19 şi a organizat activitatea didactică în mediul online de la primele semne ale pandemiei generate de noul coronavirus. SNSPA consideră că imunizarea prin vaccinare este cea mai bună cale de apărare de care dispunem în acest moment pentru a lupta împotriva acestei pandemii şi singura conduită responsabilă, pentru noi şi pentru ceilalţi, care ne va duce, cât mai rapid, la normalitate”, se mai arată în comunicatul amintit. AGERPRES