Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău a elaborat Proiectul Strategiei municipale pentru dezvoltarea sectorului de tineret 2021-2026, primul document de acest fel realizat în capitală, transmite MOLDPRES.
Scopul documentului este dezvoltarea și consolidarea sectorului de tineret pe parcursul următorilor șase ani; crearea unui mediu adecvat pentru asigurarea evoluției fiecărui tânăr în plan personal şi profesional, inclusiv a celor din grupurile cu oportunități reduse; oferirea oportunităților de participare în procesele decizionale; accesul tinerilor la o gamă largă și diversă de servicii de tineret.
Potrivit oficialităților, documentul este supus examinării de către departamentele și direcțiile Primăriei Chișinău pentru completare și modificări. După elaborarea Planului de acțiuni al Strategiei și a devizului de cheltuieli, documentul va fi prezentat Consiliului Municipal Chișinău.