În municipiul Chișinău, taberele de vară ale elevilor vor fi organizate conform unui nou concept

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. În sezonul estival 2021, odihna copiilor din capitală va fi organizată doar în baza taberelor cu sejur de zi și la capacitatea de 50 la sută, având în vedere situația pandemică prin infecția COVID-19, transmite MOLDPRES.

Primăria municipiului Chișinău a elaborat Conceptul privind odihna copiilor în sezonul estival. Documentul urmează să fie aprobat în această săptămână.

Potrivit viceprimarului Angela Cutasevici, taberele cu sejur de zi vor fi organizate în 12 instituții școlare de învățământ primar și secundar, în care vor fi implicați 940 de copii. Totodată, autoritățile municipale vor face demersurile necesare pentru organizarea odihnei elevilor într-o tabără constantă, pentru 118 copii rămași fără îngrijirea părintească, din instituțiile rezidențiale aflate în subordinea Primăriei municipiului Chișinău.

De asemenea, în incinta a opt școli cu profil sportiv se prevede organizarea taberelor pentru elevii din aceste instituții, iar în cadrul centrelor de creație (instituții extrașcolare) urmează să fie deschise tabere vocaționale. Totodată, în baza școlilor de artă din subordinea Direcției cultură, vor fi create trei tabere cu profilul respectiv.

Mai mult, în cadrul a 27 de centre comunitare pentru copii și tineri vor fi organizate tabere tematice, iar în baza filialelor Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” se prevede organizarea sejururilor cu tematica „Provocările verii”, dedicate cunoașterii și promovării istoriei și culturii municipiului Chișinău.

Cât privește activitatea Centrului municipal de tineret, aici se prevede organizarea taberelor de vară pentru elevii din Consiliul municipal al elevilor, precum și pentru voluntarii Centrului municipal.