În lumea de dincolo de credibil există state care nu se sfiesc că deturneze avioane, doar pentru a prinde un „fugar”, chipurile disident, care nu de puține ori le-a făcut viața amară. Mai sunt țări în care conducătorul poate decide orice, când pofta lui o cere, chiar dacă dorința aceasta frizează absurdul. Dar, o astfel de țară nu se află în cele mai îndpărtate hrube, ci pur și simplu în ochii noștri, la un leaț distanță, în imediata apropiere a lumii civilizate în care, este adevărat, nu s-a încetățenit regimul democratic, în care votul majoritar real este cel care decide. Ne aflăm în capcana mimării democrației în care chiar dacă votul majoritar decide, acest vot este falsificat grosolan, prin tehnicile pe care omenirea le-a folosit și în secolul trecut, evidențiind formula nu contează câți votează, contează doar cine numără voturile.
Un astfel de pseudo-numărător de voturi este și Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus, cel care și-a pus țara în postura terorismului de stat, atunci când a decis că doar așa mai poate să prindă un opozant politic al regimului său, dovedit nu o dată a fi un regim dictatorial.
Europarlamentarul USRPLUS Vlad Gheorghe, constată că ”Uniunea Europeană a fost atacată și am considerat că trebuie să fie scris negru pe alb într-o poziție oficială. Deturnarea unui avion european plin cu civili cetățeni europeni este pur și simplu un atac asupra UE – iar escorta militară sub care a fost pusă aeronava nu lasă loc de interpretări. Uniunea Europeană nu poate tolera această sfidare în formă continuată din partea regimului Lukașenko. Cu atât mai mult cu cât cetățenilor europeni li s-au încălcat flagrant drepturile și au fost chiar puși în pericol”.
Solicitările sunt semnate în numele europarlamentarilor de coordonatorii José Ramón Bauzá Díaz și Hilde Vautmans și sunt adresate președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Consiliului, Charles Michel, lui Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, cât și Adinei Vălean, Comisarul pentru Transporturi.
Liderii europeni au anunțat încă de ieri că pe agenda ședinței extraordinare a Consiliului European se află relațiile cu Rusia și vor fi discutate inclusiv sancțiuni pentru Belarus.
Ambasadorii statelor NATO vor dezbate abia marți cazul avionului aterizat forțat în Minsk, după ce organizația a solicitat o anchetă internațională privind incidentul considerat ”grav și periculos”.
Directorul companiei comerciale care opera zborul deturnat a denunțat și el un act de ”piraterie”, iar pe rețelele sociale circulă mii de mesaje care solicită autorităților din Belarus eliberarea disidentului reținut, Roman Protasevich și a partenerei sale, arestată alături de acesta ieri pe aeroportul din Minsk.
Consiliul European se întâlnește, într-o ședință în care urmează să se discute despre incidentul major ce a implicat aterizarea de urgență a unui avion la Minks. La ședință urmează să participe și președintele Klaus Iohannis.
La adresa conducerii Comisiei Europene au existat și critici, având în vedere că nu s-au dat deja niște sancțiuni după acest incident.
Analistul militar Radu Tudor a comentat situația petrecută în cursul zilei de duminică, la Minsk: „Din perspectiva politică, lucrurile sunt infinit mai complicate pentru că este un precedent extrem de grav, ca o aeronavă militară să fie trimisă de un Guvern și să deturneze o aeronavă civilă cu scopul de a aresta un cetățean aflat la bordul aeronavei.
Astfel de mecanisme, ce pot fi subscrise actului de terorism, sunt practicate din păcate de actori statali la care se înscrie și Belarusul.
Avem un avertisment foarte clar și cred că s-ar impune, ca în urma ședințelor de la Bruxelles ca spațiul aerian al Belarusului să nu mai fie tranzitat de nicio aeronavă europeană și să fie instituite sancțiuni economice foarte dure, iar din privința sancțiunilor politice, cred că suntem cu toții lămuriți că avem de-a face cu ultima dictatură din Estul Europei, care prin alianță cu Moscova, iată că pune în pericol și viețile unor cetățeni ai UE, pentru că zborul era între două capitale europene, între Atena și Vilnius.
Cred că Adina Vălean s-a concentrat pe aspectul pozitiv, pe faptul că toți pasagerii au fost, până la urmă, eliberați după ce au fost capturați de forțele din Belarus, că avionul a ajuns târziu, dar cu bine la destinație.
Din păcate, îi lipsește Adinei Vălean acel instinct de a condamna întâi deturnarea avionului și apoi de a se bucura de faptul că a ajuns, după 8 ore, la destinație. Asta dovedește faptul că în calitate de comisar european mai are de exersat un pic atunci când transmite mesaje publice.”, a explicat Radu Tudor.
Esența actului terorit de la Minsk se referă la arestarea activistului de vârf al opoziției belaruse în exil, Roman Protasevici, după ce avionul în care se afla a efectuat o aterizare de urgență.
Ministerul de Interne din Belarus a confirmat duminică arestarea lui Protasevici. Președintele Aleksandr Lukașenko a ordonat unui avion de luptă să escorteze aparatul companiei Ryanair, în care se afla activistul, conform unei informații transmise de presa de stat din Belarus, anunță CNN”.
Aceasta este Europa în care trăim.
ADI CRISTI