De Ziua Internațională a Copilului, echipa Atelierelor DICE din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldovaˮ Iași lansează o nouă serie de activități dedicate celor mici, sub genericul „Jocurile copilăriei”.
Adresate copiilor cu vârsta de peste 5 ani și concepute ca o incursiune ludică în istoria telecomunicațiilor, atelierele se vor desfășura în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2021, de marți până vineri, în spațiile Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ.
„Domnule Watson, vino aici. Vreau să te văd”. Se spune că acestea au fost primele cuvinte pe care Alexander Graham Bell le-ar fi rostit prin intermediul „aparatului de vorbit la distanță”, telefonul fix. V-ați gândit vreodată cum arăta primul telefon sau ce tehnologie a fost folosită și care au fost etapele necesare până s-a ajuns la nelipsitul smartphone din zilele noastre?
Vă invităm să participați la „Jocurile copilăriei”, o întâlnire derulată pe parcursul a 50 de minute, care cuprinde atât vizite ghidate în expozițiile „RetroTehnica” și „Retrospectiva telefoanelor mobile”, cât și o etapă în care copiii confecționează un dispozitiv de comunicare la distanță, pe cât de simplu, pe atât de ingenios, având la dispoziție toate materialele necesare.
Biletele costă 10 lei/ participant și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii. Programările se fac la telefon 0232 275 979, interior 116; prin mesaj, pe pagina de Facebook @Atelierele DICE sau pe e-mail, la atelierele.dice@palatulculturii.ro, cu cel puțin o zi înainte, dat fiind că numărul de participanți este limitat, în conformitate cu regulile sanitare impuse la data desfășurării atelierului.
Pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, marți, 1 iunie 2021, de la orele 10.00, 13.00 și 15.00, participanții la atelierele „Jocurile copilăriei” vor beneficia de intrare liberă, în baza unei programări.â
DICE – D(istractiv)-I(nteractiv)-C(reativ)-E(ducativ) este un program de educație muzeală derulat de Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, cu sprijinul muzeelor de la Palatul Culturii din Iași: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.