Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2021

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna aprilie 2021 cu 1% faţă de martie 2021 (0,6% în termeni reali), până la nivelul de 293,559 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, transmise, joi, AGERPRES.

Creditul în lei, cu o pondere de 70,3% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,7% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,3% (0,4% când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 8,3% (4,9 în termeni reali), pe seama majorării cu 13,5% a componentei în lei (9,9 în termeni reali) şi a scăderii cu 2,3% a componentei în valută exprimată în lei (scăderea a fost de 4% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Creditul guvernamental a urcat în luna aprilie 2021 cu 2,4% faţă de martie 2021, până la 158,176 miliarde de lei. În raport cu aprilie 2020, acesta a crescut cu 21,6% (17,8% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2021 un sold de 503,531 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 0,9% (0,4% în termeni reali ) faţă de luna martie 2021, iar în raport cu aprilie 2020 s-a majorat cu 14,7% (11,1% în termeni reali). AGERPRES