La un eventual consiliu NATO-Rusia, situaţia din Ucraina este primul subiect ce ar fi discutat, a declarat, luni, Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, adăugând că în urmă cu câteva zile a făcut o propunere pentru o asemenea reuniune părţii ruse, care a refuzat.
„În ceea ce priveşte agenda unui eventual Consiliu NATO-Rusia, Ucraina este subiectul numărul unu de pe agendă, deoarece nu vorbim doar de mobilizarea de trupe de acum câteva săptămâni, ci a început în 2014, cu anexarea ilegală a Crimeei, cu războiul din estul Ucrainei, cu militarizarea Crimeei şi folosirea sa ca trambulină pentru proiectarea puterii, nu doar în regiunea extinsă a Mării Negre, ci şi în Mediterană, în multe alte destinaţii. Trebuie să discutăm despre asta şi este un subiect care ne face să luăm măsuri de descurajare şi apărare a teritoriilor şi populaţiilor noastre”, a afirmat oficialul NATO.
El a participat la o conferinţă de presă alături de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, şi preşedintele Comitetului militar NATO, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach.
Potrivit lui Mircea Geoană, Federaţia Rusă a refuzat un consiliu cu NATO.
„Personal, în ultimul an şi ceva, am transmis câteva cereri, în mod repetat, către partea rusă legat de reuniunea Consiliului NATO-Rusia, pentru că aceasta este cealaltă cale. (…) Din nefericire, până în prezent, Rusia nu a răspuns pozitiv legat de reuniunea Consiliului Rusia – NATO. Cea mai recentă ofertă le-am făcut-o acum câteva zile”, a arătat Geoană.
„În ceea ce priveşte Ucraina, NATO susţine ferm declaraţia de la Summitul de la Bucureşti în ceea ce priveşte politica Uşilor Deschise (Open Door Policy – n.r.). Anticipăm reafirmarea politicii Uşilor Deschise în comunicatul final al Summitului NATO. Încă se negociază, nu mă pot pronunţa asupra limbajului în sine, dar acest aspect va fi acolo”, a punctat acesta.
El a spus că nu anticipează decizii la Summitul NATO, programat la jumătatea lunii viitoare. „Cred că încurajarea Ucrainei să continue reformele interne, în timp ce investim în parteneriatul cu această ţară, este cea mai bună soluţie şi îi încurajăm pe partenerii noştri din Ucraina şi Georgia să păstreze drumul spre modernizare şi să se pregătească în privinţa aspiraţiilor lor de a intra în comunitatea euro-atlantică”, a arătat Mircea Geoană.
A vorbit şi despre abilitatea NATO de a apăra teritoriul aliat.
„Ştim că Rusia este foarte atentă la ce facem şi parte din mesajul nostru public este că NATO este pregătită să descurajeze şi să apere întregul teritoriu aliat şi cred că Steadfast Defender este o altă dovadă excelentă a interoperabilităţii noastre, a capacităţii de transport pe distanţe lungi, a personalului şi echipamentelor de cea mai nouă generaţie”, a subliniat oficialul.
În relaţia cu Rusia, a apreciat că Alianţa se adaptează. „Da, acţiunile Rusiei sunt destabilizatoare. Din nefericire, vedem o Rusie care devine mai represivă pe plan intern în ceea ce priveşte oponenţii politici şi mai agresivă pe plan extern. (…) Ne adaptăm la aceste realităţi”, a mai spus el.
La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a menţionat că „regiunea Mării Negre este un punct fierbinte, luând în considerare mobilizarea militară rusă în Crimeea şi în Marea Neagră şi toate celelalte aspecte discutate”.
„Orice ameninţare la adresa României este o ameninţare la adresa Alianţei”, a subliniat el.
Şeful Statului Major al Apărării a amintit că România are o nouă Strategie Naţională de Apărare.
„Cred că reflectă foarte bine cum vedem această situaţie din regiune. Respectiva Strategie Naţională de Apărare menţionează clar că acţiunile din Crimeea, militarizarea acestei zone şi anexarea sa ilegală are consecinţe în ceea ce priveşte felul în care vedem securitatea naţională în regiunea Mării Negre”, a spus Daniel Petrescu. AGERPRES